Antoniţa Fonari » Mumbai

JOS MANDIBULA: Mumbai / Bombay

Senin — Sat, 21 Mar 2009 20:03:38 +0000

Ziceam anterior de mesajele derulate înainte şi în timpul filmului în cinematografele din Mumbai. Unul din texte are rolul să pregătească spectatorii pentru eventualitatea unui atac terorist. Pe mine mesajul nu m-a liniştit ci din contra. Imediat ce am ieşit din Cinematograful „Regal”, care e f. aproape de hotelurile atacate de terorişti, şi am nimerit brusc în faţă la „Tadj President”, între zeci de maşini şi motociclete ale poliţiei, dintr-o parte fiind o mulţime de bărbaţi în uniformă, iar de altă parte o gloată imensă de indieni …am înţeles ce înseamnă să încremeneşti. Până mi-au explicat poliţiştii că tocmai iese din hotel „preşedintele unei ţări” am trecut prin cel mai puternic atac de panică pe care l-am avut vreo dată.

Se pare că terorismul şi violenţa mă stresează mai mult decât credeam, că nu am fost mai fericită nici când am văzut poliţişti alergând pe străzi după nu ştiu cine. Iar a doua zi în unul din ziarele pe care le găsesc sub uşă în fiecare dimineaţă era şi Michelle Bachelet, Preşedinte de Chile să fie sănătoasă, da tare m-o mai speriat!

Puţinii indieni care fumează în stradă sunt de obicei taxişti care staţionează şi fumează ţigară după ţigară, scuipă sânge, iar fumează, scuipă sânge …continuă să fumeze.

Trăiesc în port şi văd mereu cum oameni vin, în special dimineaţa, şi aruncă pungi cu resturi în mare, cu simpleţea gestului de a arunca pachetele respective într-o ladă cu gunoi. Pe vaporaşe se vând diverse băuturi în tot felul de „vase”, care după ce sunt golite de conţinut tot în mare ajung. Cel mai probabil că băligarul şi urina animalelor tot în mare sunt evacuate, pentru că la liman Marea Arabiei e tulbure şi, uneori, miroase a grajd neîngrijit.

Am intrat la restaurantul vegetarian „Suruchi”, New Marine Lines, bucatele erau ieftene şi gustoase, dar am achitat şi am plecat după primele înghiţituri, mirosea aşa de tare a pişu că abia am rezistat să nu vomit până la ieşire. Am avut o experienţă similară şi cu pieţele indiene, care cu adevărat au (şi) mărfuri calitative la preţuri mici, dar unde miroase devastator.

Uneori, de la mâncarea f. diferită de „a noastră” mă apucă durerile de burtă, sau şi mai rău – nevoia iminentă şi impertinentă de a ajunge, în 5 minute, la WC. Nici măcar în localurile mai scumpe nu este hârtie de WC, toaletele au toate robinete la înălţimea oalei de WC, ca să fie comod de spălat la fund. Şi sunt murdare, offf! Da în „Metro” când am dat drumul la apă …mi-o curs o cantitate importantă în cap

Cea mai mare neplăcere rămâne faptul că săptămâna mea de vacanţă coincide cu o perioadă încărcată la birou. Cu toată străduinţa colegilor mei de a face treabă fără mine am în fiecare zi câte o listă de urgenţe – mesaje, documente, telefoane, sms etc. Sper că în următoarea vacanţă o să ajung într-un loc fără acces la Internet şi fără Roaming

JOS PĂLĂRIA: Mumbai / Bombay

Senin — Fri, 20 Mar 2009 16:33:11 +0000

Am venit în Mumbai pentru ”14th World Conference on Tobacco or Health” şi am rămas încântată de nivelul organizării evenimentului. Voi reveni cu detalii neapărat. După conferinţă am avut câteva zile în care am mers la ONG „Salaam Bombay” şi am încercat să înţeleg cum funcţionează Consiliul ONG de aici. Am făcut aceste lucruri din timp şi bani personali pentru că am avut plăcerea să conştientizez că şi în India oamenii din ONG chiar fac lumea mai bună. În Mumbai sunt ONG cărora le poţi face donaţii şi să alegi pentru ce acţiuni, îndreptate spre copii de ex., să fie direcţionată donaţia, iar mai apoi eşti informat cum au fost folosiţi banii tăi.

Motivele pentru care mi-am prelungit şederea aici ţin de:

- climă, în fiecare zi peste 30 grade, ador să dorm cu geamurile deschise, să mă trezesc mângâiată de soare, să mă ridic din pat şi să întrezăresc în depărtare insula Uran, să admir cele peste 200 de bărcuţe, corăbioare şi vasele enorme ale poliţiei marine sau cele cu petrol;

- o stare incredibilă de libertate şi linişte sufletească (mulţumesc soţului meu pentru că a preluat toate responsabilităţile de familie şi a insistat să cheltuiesc liniştită tot premiul meu de la ONU);

- faptul că în India fumatul în locurile publice este interzis şi mai ales că legea respectivă se respectă cu o stricteţe uimitoare; sunt f. puţine persoanele care îşi permit să mai fumeze pe la vreo terasă – de obicei europeni, americani sau indieni care au suficienţi bani să plătească amenda;

- angajaţii din sfera prestări de servicii – sunt încântată de domnul care îmi face curat în cameră, aranjează patul absolut perfect; la „Harbour View” unde stau mai sunt încântată şi de dejunuri, sunt delicioase, deşi simple, iar majoritatea chelnerilor sunt persoane f. agreabile; mă simt ca acasă şi la Restaurantul „Kamat”, un local nepretenţios în care iau masa familii de localnici şi studenţi, bine ventilat şi cu o varietate largă de specialităţi indiene şi chinezeşti, de 2 – 3 dolari am o masă bună (neapărat cu 2 sucuri proaspăt stoarse), apă minerală gratuită din partea casei şi o atitudine prietenoasă;

- oameni şi istoriile lor, am cunoscut oameni extraordinari şi pe unii dintre ei chiar aşi fi fericită să-i întâlnesc şi altă dată; poate mai revin cu o galerie de portrete indiene;)

Indienii au mai puţine sărbători oficiale decât moldovenii, eu am asistat la una neoficiala. Holi, sărbătoarea bunei dispoziţii şi a culorilor m-a impresionat enorm. Mai ales că era într-o zi de conferinţă şi eu eram îmbrăcată la costum. Amicii indieni mi-au dat şi mie pe faţă cu praf colorat, asigurându-mă că se spală uşor. Cu adevărat, de pe piele şi perle s-a luat uşor, dar sutienul meu alb a devenit roz şi cred că aceeaşi soartă va avea şi bluza mea, care a fost alba… Am să ţin minte un timp sărbătoarea aceasta

Mi-am perfecţionat capacităţile de negociere, rămâne să văd la ce-o să-mi folosească noile aptitudini la Chişinău. Oamenii care au stat în India între 4 luni şi 2 ani m-au învăţat că trebuie să ofer numai jumătate din preţul care mi se cere, că aşa e cultura aici. Performanţa mea a ajuns până a ţine cont de această recomandare şi când am plătit pentru hotel. La început 50 dolari / zi pentru o cameră de lux (adică geamul dă …în mare, podele de marmură, baie f. spaţioasă şi curată, TV cu XX canale şi DVD, frigider, ceai/cafea şi tot tacâmul), adică jumătate din preţul afişat pe web şi la recepţie nu mi s-a părut puţin. Numai după ce am descoperit că în zonă toate preţurile încep de la 70 dolari şi nu prea au reduceri pentru că sunt f. solicitate de străini hotelurile, am conştientizat excelenţa mea în negocieri (mai ales că managerul hotelului e o mare vulpe).

Am negociat cu succes şi în magazine cu preţuri fixe, cred că patronilor le insuflă respect clienţii care nu cumpără până nu obţin reduceri, negocierea este unul din instinctele indienilor. Adevărul este că, uneori, trebuie să aştept până nu ies turiştii (mai ales ruşii) din local. Apropo, am întrebat un vânzător de ce mi se adresează în rusă înainte ca să deschid gura pentru …engleza mea niţel şchioapă. Răspunsul: „Se vede că sunteţi rusoaică, sunteţi albă şi aveţi forme frumoase”. Mda, cred că numai în India kg în plus sunt apreciate. OK, revin la magazinul cu preţuri fixe, eu îmi scot reducerea şi îl întreb pe patron de ce nici chiar la doi indieni care au plătit înaintea mea nu le-a oferit reduceri şi mie – da. Răspunsul: „Spre deosebire de alte rusoaice, zâmbiţi mereu şi sunteţi f. drăguţă cu angajaţii mei”.

Păcat că în relaţiile cu taxiştii zâmbetul nu are nici o valoare. Din contra, cât mai ursuză reuşesc să fiu ca atât mai puţin plătesc pentru servicii. Aşa că plătesc, precum indienii – 1 dolar pe distanţe de câţiva kl şi 2 dolari pe distanţe mari. De obicei, îi las pe alţi turişti să le plătească taxiştilor şi bacşişul meu, asta doar pentru faptul că majoritatea şoferilor sunt obraznici.

În Mumbai am descoperit că ciorile sunt f. isteţe şi simpatice, chiar dacă îmi vin cu noaptea în cap, ciucure pe pervaz, să-mi ceară insistent de mâncare. Pentru prima oară am conştientizat că porumbeii primesc hrană pentru că au penele mai colorate, iar ciorile sunt gonite pentru că nu sunt considerate frumoase. Este vorba de discriminare pe bază de …culoarea penelor?

Pe insula Elephanta m-au cucerit maimuţele, drăgălaşe, rapide şi atente, hoinăresc printre oameni şi mănâncă tot ce primesc de la indieni şi turişti. Uneori mai şterpelesc câte o sticlă de băutură carbogazoasă de la terase, neapărat de un litru şi preferabil oranj:) După ce turiştii uită furtişagul şi se amuză din plin, maimuţa numai bine cocoţată într-un vârf de copac cu înălţimea unui bloc de 6 etaje, reuşeşte să deschidă sticla şi să verse o bună parte din conţinut în capul turiştilor Dacă, brusc vezi maimuţele tulind-o în tufişuri sau zbughind-o în copaci, înseamnă că se apropie vreun poliţist. Insensibili la apropierea poliţiştilor şi la tot ce se întâmplă în jurul lor sunt doar câinii, nimic, dar NIMIC nu-i deranjează, probabil ştiu bine că dacă trecătorii nu-i înconjoară …atunci îi păşesc.

Poliţiştii de pe Elephanta sunt localnici, băieţi de la ţară, f. drăguţi, cu turiştii cel puţin. Poliţiştii din metropolă sunt diferiţi, de obicei niţel neîngrijiţi şi niţel cu burtă, dar sunt cei mai siguri „ghizi” când te rătăceşti. Mie îmi plac mult poliţiştii care lucrează pentru cele 2 hotele care au fost supuse atacului terorist. Sunt drăguţi, relaxaţi şi prietenoşi, dar imediat ce îi vezi îţi dai seama cum de au pătruns aşa lesne teroriştii în „Tadj President” şi au măcelărit zeci de oameni. Se pare că cei mai pregătiţi sunt angajaţii serviciilor de securitate, se vede clar că sunt antrenaţi, eu şi colega mea, Oxana Ţurcanu, am avut parte chiar de un show exclusiv şi dedicat de karate, ador pozele de la evenimentul respectiv. Iar unii dintre ei, băieţi de 20 – 25 de ani, de 180 cm, antrenaţi şi mereu zâmbitori (da să vedeţi ce efect au un şirag de dinţi perfecţi pe o faţă de ciocolată) sunt pur şi simplu o operă a lui Krishna

M-au impresionat profesorii de la ţară, băieţi tineri care au foarte multă responsabilitate şi respect faţă de munca lor. A fost interesant pentru mine să vad o casă în care trăiesc toţi profesorii satului, 4 bărbaţi. O casă simplă, nu prea mare, dar care părea f. spaţioasă pentru că avea doar o singură cameră. Într-o parte de casă un fel de lăicioare – deci, dormitorul. În altă parte bucătăria şi …uscătoria de rufe. Casa curată, în centrul casei multe cărţi dar mai puţine decât am cărat eu să le completez biblioteca.

La conferinţă am cunoscut-o pe doamna dr. Ruth, o persoană extraordinară, care la despărţire ne-a lăsat mie şi Oxanei o mulţime de lucruşoare interesante. Am decis cu colega mea că eu le duc la o şcoală de pe insulă, nu pot să va descriu ce bucuroşi au fost copii să primească cadouaşe. Totuşi, copii de pe insulă erau prea mulţi şi se năpusteau prea avan asupra lui Moş Crăciun ) aşa că am fost fericită pentru că avusem ideea să-l rog să mă însoţească în voiaj pe Uttam, un băiat f. cumsecade de la hotel.

Satele mi-au amintit de Moldova, adică multe case neîngrijite, dar şi case luxoase. Patru ore de electricitate în zi, mulţi oameni care nu au de lucru în sat şi ar merge să lucreze în metropolă, dar vaporaşul costă 2 dolari dus – întors şi asta e mult pentru ei.

Sunt satisfăcută să remarc că, la fel ca şi în alte ţări în care am fost, femeile sunt mai interesante decât bărbaţii, mai colorate, mai vii. Din păcate, în localurile mele preferate doar la „Cotton Color” lucrează femei, în India femeile încă mai au în cârcă gospodăria şi 2 – 4 copii, minimum. Ceia ce m-a mirat, chiar şi femeile care selectează resturile de la grămezile de gunoi sunt împodobite cu brăţări, mărgele etc. şi îmbrăcate curăţel şi viu colorat.

Femeile de pe insula Elephanta m-au lăsat cu gura căscată. Prima oară când am venit pe insulă ca şi turişti o bătrânică ne-a cerut 20 rupii să ne lase s-o fotografiem. Când am revenit fără colegele mele …albe, dar însoţită de un indian şi am trecut de zona turistică, intrând în sat, aceeaşi bătrânică mă ruga sa-i fac o plăcere şi s-o fotografiez deja gratis. Dar ce m-a impresionat era casa bătrânei, se vede că multe persoane s-au mai fotografiat cu ea în zona pentru turişti, a făcut femeia bani de o casă bună.

Spre deosebire de alţi turişti pe care i-am auzit exprimându-se, mie mi se pare OK să plătesc 250 rupii ca să intru într-un muzeu, chiar dacă indienii plătesc pentru acelaşi serviciu 10 rupii. La început am avut nişte obiective turistice, acum ies din hotel şi merg pe străzi, când dau de un muzeu, grădină publică sau alt loc interesant …intru şi le văd.

Îmi place că peste tot în oraş sunt tăbliţe care spun că în locurile publice nu se fumează, lucru care este amintit şi în cinematografe – înainte de film şi în pauză. Tot înainte de filme rulează reclame sociale, de exemplu privind responsabilitatea în traficul rutier.

Poate mă vedeţi …30 de secunde:)) într-un film indian

Senin — Tue, 17 Mar 2009 16:19:42 +0000

Iaka merg prin Mumbai şi casc gura la clădiri, oamenii nu-i văd intenţionat, că dacă cobor ochii la nivelul nasului meu, imediat sunt asaltată de vânzători ambulanţi şi cerşetori. Ei, ţi-ai găsit… un tip şi-a pus în cap să se facă ascultat. Îmi zice că este de la „Casting planet” şi au nevoie de persoane mai „diferite” să fie figuranţi pentru nişte scene cu Harman Baweja. Tipul aşteaptă să cadă cerul peste mine când aud numele actorului, iar eu încerc să înţeleg …ori nu pricep bine engleza lui, ori el nu se pricepe la selectarea persoanelor pentru filmul pe care îl toarnă nu ştiu ce regizor vestit. Că cerul nu a căzut peste mine nici când a zis numele regizorului, nici când a zis numele actriţei din rolul central, că iar am uitat cum îi cheamă. Mai vine o tipă şi îmi spune că voi avea şi un onorariu de 500 rupii, plus mâncare gratis. Oare oamenii ăştia au căpiat? Sunt femeie serioasă şi mai bine mă duc să fac voluntariat pentru un ONG local, care lucrează pentru copii străzii, m-am şi pornit…

Iar a doua zi, la 6:30 merg la filmări. Tipii m-au convins că nu pot să vin în Bombay şi să nu văd cum se naşte un film indian, că aici se toarnă concomitent zeci de filme, zi de zi. Cei de la „Casting planet”, mă duc cu taxiul pe mine, un tânăr din Cipru şi prietena lui din Grecia la studio. Ceilalţi deja au ajuns acolo cu autobusul. Condrumeţii mei sunt f. exotici, dar cei pe care îi cunosc când ajungem la studioul de filmare depăşesc orice închipuire despre personaje exotice – coafuri care mai de care mai năzdrăvane, tatuaje hilare şi cercei cu duzinile. Suntem vreo 30 de persoane, de cel puţin 10 naţionalităţi. Germanii şi francezii sunt cei mai …puţin coloraţi şi nişte persoane f. drăguţe, americanii şi africanii fumează şi, deci, nu ştiu cum sunt, că stau cât mai departe de ei. O tipă este …niţel drogată şi se tot plânge că iar urmează o zi grea în care 5 minute se filmează şi 15 minute e pauză. Câţiva tipi sunt aşa de coloraţi că nu am suficiente cuvine să-i descriu, nici nu mai înţeleg ce caut eu printre ei, că într-un aşa grup nici nu mă observ… Unul dintre tipii extrem de coloraţi, Sam, e un armean stabilit în Mumbai, care are un album întreg cu persoana sa în tot felul de roluri secundare. Olga, evident – rusoaică, are şi ea un album, ei chiar consideră că muncesc pentru Bollyvood. Ei, bine, eu cred că e o nebunie să fii figurant, dar oamenii cu albumele se bucură de micile lor roluri …în aşteptarea unui rol mai important.

De dimineaţă încep să înţeleg din ce sunt compuse bugetele enorme ale filmelor. Dejun gratis pentru toată lumea, mâncare multă şi diferită. Zeci de oameni care aleargă să îmbrace, machieze, explice ce au de făcut cei care trebuie să intre în raza camerei de filmat. Sute de tricouri, bluze, fuste în pas cu moda şi încă cu etichete. Le-am văzut pe toate cât au încercat să-mi găsească o bluză decoltată care să mă încapă. Nu au găsit una decoltată, ci una f. ciudata – dacă nu mă vedeţi fugitiv cu aşa bluză în filmul ăsta, păi nu mă vedeţi în veci cu aşa ceva…

Acţiunea se petrece într-un club de noapte, deci noi trebuie să alegem – dansăm sau bem Coca-Cola pe care 3 germani drăguţi, deveniţi barmani, le toarnă din sticle de vin. Harman e un actor tânăr, după măsurile pentru filmele indiene tare frumos şi sexy, i-am făcut o poză cu mobilul, am s-o vând că-i din noul film ) Amicii cu albumele îmi explică că este una din cele mai mari vedete indiene. Remarc că vedeta se vrubeşte greu ce vrea regizorul, ceea ce începe să mă streseze. După fiecare dublă trei asistenţi îl şterg de transpiraţie pe Harman, că e în scurtă, bietul de el. Iar vreo şase oameni aleargă şi ne pulverizează nouă apă între ochi, că trebuie să arătăm transpiraţi. În timpul filmării dau drumul la un fel de fum, pentru atmosferă. Ca să înţelegeţi ce-i asta, trebuie să ştiţi că s-a făcut ora 12 amiază şi e mult peste 30 de grade căldură. Tot timpul ni se aduc sticle de apă şi la fiecare 40 minute suntem scoşi afară să nu leşinăm de atâta fum, pe terasă întotdeauna este mâncare, iar „colegii” mei fumează de nu-i văd. La prânz numai bine terminăm o scenă, plan general. Tot la prânz cedează nervii mei, mai ales că nu am fost preîntâmpinată că aventura va dura până la 18:00.

Frumoasă perspectivă de a avea autograf de la Harman pentru www.ladyclub.md …dar când pentru asta trebuie să mai dansezi încă cinci ore în fum, am argumentul că în Moldova Harman nu-i vedetă. „Slumdoog Millionaire” într-un cinematograf indian cu aer condiţionat este o perspectivă mai bună pentru corpul meu frânt de oboseală…

În finalul „Slumdoog Millionaire”, în spatele eroilor principali, mulţimea dansează în Gara Mumbai… Văleu, la cât de curată este gara şi ce temperaturi sunt afară, înţeleg că experienţa mea cu clubul de noapte nu a fost cea mai proastă variantă!

P.S. Evident, la toate colţurile se vinde cartea „Slumdoog Millionaire” (editată la Londra) şi copiile pirat ale filmului cu acelaşi nume. Toate ziarele scriu articole cu referinţă la filmul cu Oscar, dar cinefilii indieni deja au o nouă obsesie – „Jai Veeru”, un film indian nou, cu muzică făinuţă şi multe focuri de armă.

Incredible India

Senin — Sun, 08 Mar 2009 10:25:40 +0000

Afirmaţia din titlu este o reclamă turistică şi, pentru moment, sunt convinsă că este cea mai plină de realitate formulare publicitară.

In prima zi de aflare în India m-am ales cu şoc cultural. Chiar în Aeroport am văzut un copil dormind pe jos, pe un …păretar care îi servea şi drept plapumă. Copilul s-a mişcat prin somn şi tatăl său s-a repezit, plin de grijă, să-l învelească la loc…

Taxiul a fost o ilustrare fantastică pentru cuvântul rablă. Prin podele puteam urmări şoseaua, In spate aveam 2 găuri uriaşe, uşile nu se închideau bine. Bagajul meu a fost legat în spate şi din acel moment practic îmi luasem rămas bun de la el. Şoferul a rătăcit îndelung prin Mumbai până a găsit hotelul unde aveam rezervată o cameră. Încă nu m-am prins dacă taxiştii ştiu bine străzile sau doar clădirile mai importante, dacă sunt mai zăpăciţi de felul lor si se rătăcesc f. des sau au o tactică bine pusă la punct de a dubla suma la destinaţie. În orice caz, negociez clar la început şi la fel de clar / succint explic în momentul plăţii că nu …dublez suma:) Să mă întorc la drumul de la Aeroport spre hotel, am parcurs străzi întregi de-a lungul cărora oamenii dormeau sau vindeau – cumpărau un fel de zarzavaturi şi snopi de verdeaţă care (nu) semănau cu papura sau cu porumbul verde. Zeci de clădiri puternic avariate, lăsate pe o coastă, parcă sub greutatea rufelor colorate întinse pe balcoane şi pe la geamuri. Am fost îngrozită să văd hăinuţele de prunci pe balcoane care par că o sa cadă din clipă în clipă…

Colega mea care este neonatolog, încă se mai revoltă că la cinci dimineaţa, femei cu prunci la piept ne cereau pentru copii de câteva luni ciocolate sau banane. Ea a decis să afle cât costă o pâine şi să dea doar bani suficienţi pentru o pâine, eu cumpăr cărţi de la copiii din faţa hotelului, care la 5 – 7 ani au o engleză f. bună. De fapt toţi indienii din zonele turistice / comerciale vorbesc engleza şi sunt bine-dispuşi. Am rămas cu gura căscată să văd cum mămicele care cerşesc ciocolate pentru micuţii lor se îndepărteză cu paşi vioi şi vesele după ce le spui că nu le dai dulciuri şi nici bani. Ori oameni îmbrăcaţi sărăcăcios, care merg des-dimineaţă cântând prin oraş…

În Aeroport India te întâmpină cu mirosul ei specific, ştii sigur că miroase a Indie chiar dacă nu ai fost niciodată în această ţară. Apoi, descoperi că fiecare cartier are mirosul său, în zona unde stăm miroase a mare şi niţel a văcuţă, deşi nu am văzut zare de vacă prin preajmă, chiar şi portul adie …a văcuţă.

În prima zi m-au frapat clădirile măreţe, spectaculoase, cu grădini ataşate sau fremătând pe balcoane uriaşe la înălţimea etajelor 5 – 9… Iar la câţiva paşi cocioabe din te miri ce, capre care pasc nu-i clar ce anume, printre mormane de ciment şi oameni dormind direct pe trotuar. La o răscruce cu mult trafic o femeie aşezată în mijlocul drumului îi citea ceva fiului ei, în faţa case luxoase un bărbat cu capul pe genunchi era aşa de uniform cu praful drumului că era mare surprinderea descoperirii lui.. Mintea mea s-a blocat la atâta contrast între lux şi sărăcie, am încercat să fac poze, ca să analizez mai târziu ce este cu această lume tăios de diferită. Colega mea a încetat să facă poze, zicând că ne uităm prea mirate şi ne apropiem prea mult de intimitatea oamenilor. Eu am făcut poze cu îndârjirea îndârjirea proprie jurnaliştilor de a se detaşa de emoţii.

Ziua s-a sfârşit cu mai mulţi indieni adunaţi în jurul nostru, uitându-se miraţi şi …apropiaţi de intimitatea pe care o căutam eu cu faţa ascunsă într-un gard de sârmă, plângând în hohote. Când i-am văzut aşa de trişti şi empatici faţă de necazul meu… cauzată de tristeţea contrastelor lor m-am mai liniştit.

Şocul cultural a trecut rapid într-un şoc alergic. Managerul de la “Harbour Vew” şi-a administrat mulţi ani la rând hotelul într-un mod …f. profilactic anti-insecte. În hotel intri precum te-ai afunda în cufărul unei bunicuţe obsedate de naftalină. În camere bulgăraşii de naftalină sunt în dulapuri, noptiere, măsuţele pentru machiaj, baie. Culmea că în WC mai sunt şi nişte chestii de aerisit cu miros de (!) naftalină. Atunci când spunem India, parcă simţim miros de soare, ierburi plăcut mirositoare, mister, ai?! Naftalina nu intră în lista asocierilor, aşa-i?

Buuun, pe mine naftalina m-a apropiat de India, după ce mi-o s-au inflamat ochii şi gura, m-a usturat îngrozitor gâtul, mi-am scărpinat straşnic faţa şi m-ai nu mi-am scos scalpul de mâncărime… Asta pentru că toată noaptea am fost nevoită să mă plimb în curtea hotelului şi după două nopţi de nesomn am descoperit că nu e aşa de grav să stai pe unde-ţi vine, nu sunt sigură că m-aşi aventura să dorm pe pragul gol aşa precum fac bărbaţii din paza hotelului, dar să stau …yoga la intrare a fost chiar amuzant. Să vedeţi ce faţă a făcut un european când a venit des-dimineaţă la hotel şi m-a găsit aşa relaxată lângă uşă Alte avantaje – m-am liniştit niţel să văd câţi oameni dorm în stradă. Angajaţii hotelului, care mi-au ţinut pe rând de urât, mi-au povestit că datorită climei este o normă chiar şi pentru oameni care au o casă a lor să doarmă afară. Am rămas încântată de simpleţea şi deschiderea personalului hotelului, inclusiv de personalul terasei. Între timp mi-a fost schimbată camera pe alta care este aerisită cu multă responsabilitate, iar eu trec în goană pe coridoarele îmbibate cu naftalină, care mai au incluse şi un condiţioner plus un ventilator la fiecare metru pătrat…

Încă nu m-am obişnuit că personalul hotelului nu include nici o femeie, când întâlnesc femei în stradă sunt fascinată să le admir bijuteriile şi hainele tradiţionale, practic toate poartă sari. La dejun încă sunt tentată să mă uit la femeile din Arabia să văd cum o să mănânce, pentru că chiar este interesant să le vezi la dejun cu faţa perfect acoperită până sub / peste ochi si cu ochelari enormi de soare.

A, posibil să mă întorc la Chişinău cu o mulţime de pete roşii pe faţă (le am deja). Este o altă reacţie alergică, la mâncarea tradiţională indiană. Dar perseverez şi îmi iau doar mâncare indiană care provoacă flăcări de iute ce-i şi care la Chişinău, recunosc, aşi cere să-i fie întoarsă bucătarului, să mai şteargă farfuria sau să culeagă firele de funigine din salată. Aici lucrurile devin mai simple, mâncarea pipărată devine cel puţin acceptabilă, iar pantofii stil clasici devin impracticabili

India este cu adevărat incredibilă, fiecare clipă în care o descoperi îţi oferă o emoţie aparte: fericire, tristeţe, şoc, extaz, uimire, bucurie, groază, admiraţie…