Într-o poză (pe care o ador) de la amica mea Virginia Savciuc. Câtă nevoie aveam astăzi de un elefant din crizanteme şi cu fundă regală!

Ce frumos este să ai prietene!

Am o săptămână de pomină. Când vine ora să mă ridic din pat, pe la patru dimineaţa, mă trezesc că …încă nu m-am culcat. Mai grav este dacă încă mai discutăm la telefon cu

detaliile unui proiect nou. Apucături de femeie şi mamă singură, că atunci când îi bărbatu-meu acasă mă mai struneşte cu programul

După cum apar pe net veţi crede că îmi încep ziua cu computerul în faţă. Neee! Întâi mai trec odată prin camera prichindeilor să le pun alte cearşafuri ude.

Stăm la etajul nouă (pentru cunoscătorii sistemelor sovietice de încălzire), respectiv nu recomandăm nimănui să pună fundul pe caloriferele noastre. Nu de alta, da ne rămâne nouă fundul respectiv, că se încleie acolo de ce fierbinţi-s caloriferele. Deci, alerg toată noaptea să moi, scurg şi înşir cearşafuri umede pe calorifere. Altfel mi se încinge capul şi plâng cei mici că nu pot dormi de cald ce-i.

Apoi îmi răsfăţ florile. Acuma avem o floare nouă, cu titlu de …brad. Adică am căutat să cumpăr doi brăduţi – unul pentru acasă şi altul pentru grădiniţă. Acasă mi-am dorit un brăduţ viu, cu rădăcini şi într-o glastră, bineînţeles. Ca după ce-l împodobim şi îi cântăm de Crăciun şi Revelion, să-l sădim în curte (pe gazonul unde-şi parchează vecinul BMW-ul). La grădiniţă, ideea mea cu brăduţul viu nu a mers (de mânuţă cu ideile educatoarelor şi ale altor părinţi). Buuun, am zis să-mi folosesc odată pauza de prânz (că de obicei încalc grosolan Codul Muncii şi nu bag prânzul în programul zilei) şi …am fugit să caut brazi. Bradul pentru grădiniţă l-am găsit la primul colţ, pentru că acum în Chişinău brazi artificiali găseşti mai des decât cruci în afara cimitirului* . Da brăduţul pentru acasă nu era aşa cum l-am visat şi atunci – ”Et si tu n’existais pas, / J’essaierais d’inventer l’amour” * *…

Mulţi ani în şir trandafirul chinezesc a lui Viorel, prietenul la care trăiesc cu familia mea, a ţinut loc de brad şi tare îmi era drag să văd trandafirul împodobit cu luminiţe colorate. În acest an trandafirul-brad şi-a schimbat viza de reşedinţă, că le încurca în trafic la copii. Să nu uit, aici, să mă rog de sănătate şi înţelepciune pentru nana Inga, deda şi Ludmila, că ei le-au dăruit picilor mijloace de transport care îşi au traseul matinal prin salon. La câtă gălăgie şi dezordine face transportul pe care se „cătăe” picii, îmi vine să mă duc în gazdă la trandafirul chinezesc…

Ei, mi-am zis că putem găsi o plantă mai mică să o …mascăm în brad. Minune (!) – precum orice bunic iubitor şi blajin poate fi Moş Crăciun fără mască – există şi o floare căreia i se potriveşte perfect …complimentul „pom de Crăciun”, şi pentru asta nici nu trebuie să-i agăţaţi nimic de crenguţe. Aridisia Crenata o cheamă pe planta-sărbătoare de iarnă. Când am adus-o acasă copii au exclamat într-un glas „Brăduţ cu vişine!!!”.

După flori în glastre vine rândul florilor în vază. Crizantemele de la soţul meu au schimbat vreo trei vaze şi tulpinile lor se scurtează zilnic (cred că o să le pun degrabă într-o farfurie), da încă mă minunează ce proaspete şi optimiste-s. Da gherberele oferite de …R. Moldova că le-am primit odată cu Meritul Civic  :) s-au încăpăţânat să trăiască un timp, în pofida amicilor jurnalişti. Gherberele au fost destoinice şi nu au murit în ziua când au fost găzduite de UNIMEDIA. Că în ziua aceea băieţii de acolo mi-au dat, pe rând, adresa nouă a redacţiei, cu excepţia nr. de apartament  (între timp, cum era regula pentru aşa o situaţie, a murit telefonul) şi am stat mai bine de o oră până a trecut unul din ei prin curte şi m-a cules cu tot cu flori. Tudor Darie, prieten bun, a zis că pune el florile în apă cât folosesc un computer de al lor. La plecare Tudor îmi zice mândru de calitatea lui de amic: „Vezi că ţi-am pus florile în cana mea”. Am văzut, celofanul de la capătul tulpinilor era ud cu vreo 3 cm mai jos decât începeau codiţele florilor…

De altfel, eu datorez căsnicia mea fericită prietenilor mei bărbaţi. Când mă uit peste gardul intimităţii la prietenii mei şi ce împlinite-s partenerele lor, îmi dau seama că ce mă nemulţumeşte la soţul meu sunt doar nişte manifestări light ale speciei. Merci că bărbatu-meu nu are (încă) blog, că ar mai fi un pretext de comunicare …între planeta Marte şi planeta Venus. Că iaca:

- amicul meu Tudor are blog, da până la Anul Nou s-ar putea să nu găsească timp s-o pună în blogroll pe logodnica lui;

- amicul Vasile s-o însurat pentru că „o iubeşte şi gata” şi a pus o superbă poză cu mireasa pe blogul său, la categoria …„Tai frunze”;

- Dumitru are blog pe care nu o să întrezăriţi sentimente, chiar dacă sufletul lui o să ardă, o să tremure, o să se însenineze …şi o să ardă iar,  îndelung precum Focul Veşnic. Dacă aş continua, Dumitru ar rămâne amicul meu până ar vedea textul ăsta

* * Citat de la un poet care a scris pentru Joe Dassin.

Ajung obosită şi fericită după o zi plină şi f.frumoasă. Înghesui crizantemele pe care le-am primit de la colegul meu Eduard în vaza cu flori de la soţul meu. Merg să-l sărut pe Nicolae, care mă previne că-i ocupat – citeşte ceva important. Mă supăr „vizibil” şi merg să văd cum dorm picii. Îngeraşii mamei au adormit până să ajung şi mi-e aşa un dooor să-i alint puţin. E abia 9 seara, iar în casă-i o linişte lină cu miros de crizanteme.

Hopa! Acum observ că nu mai ştiu care flori sunt de la colegul meu şi care de la soţul meu, mi-au luat flori …la fel. Bărbaţii care mă respectă mă ştiu aşa de bine? Sau cumpără flori din acelaşi loc?

Că tot mi-am pus ochelarii, îmi dau seama ce carte groasă şi bănuitor de colorată citeşte soţul meu. Mda, Nicolae este absorbit de culegerea cu 300 de pagini ale lui Petre Isperescu, „Basmele românelor”. Încă nu ştiu dacă o face pentru a fi „înarmat” în serile când culcă picii sau pentru că bărbaţii care au prichindei au şi pretext să (se) copilărească

Ce ştiu eu cu siguranţă – chiar şi soţul meu, care-i f.corect şi sincer de felul lui, are mereu câte-o poveste pentru zilele când simte că proza vieţii poate impune dialoguri conjugale.

Desen: www.clopotel.ro

Crizantemele mă înduioşează, mă răscolesc, mă topesc cu mirosul şi culorile lor. Mereu am crezut că florile toamnei şi ale copilăriei, crizantemele, pot naşte doar versuri Ei, bine astăzi am rămas şocată de cum a fost exprimată …încântarea: „Al naibii de frumos …miros crizantemele!”. Culmea este că eu am fost cea care a exclamat (în gând) fraza cu pricina, venind acasă printr-o pieţulică pieţişoară  (oare cum sună mai bine? ) de flori.

Mda, astfel ajung să-mi exprim admiraţia după 2 săptămâni de lobby şi advocacy insistent. Interesant, ce aşi zice trecând pe lângă lanuri de crizanteme în vânzare după două săptămâni de carieră politică? Brrr, iaca vasăzică de ce politicienii scriu autobiografii şi nu volume de versuri!

P.S. Poze: A surprins toamna în crizanteme amicul meu Gheorghe Chistol.