Bunicele noastre îşi vorbeau peste gard, noi fiind vecine cu blogurile – intrăm în casa virtuală a celelaltei

M-am bucurat să văd la Nata un text din care înţeleg că se pregăteşte să devină naşă – este una din marile mele revelaţii să văd suflete puternice plecate către suflete necăjite. Am pentru Nata Albot şi Ilinca Avram câteva sugestii, pe care dacă or să găsească de cuviinţă o să le aibă în vedere când vor duce la sfârşit un gând bun.

Naşele pentru copii din orfelinate. Înainte ca să fiu mamă, am vrut să fiu naşă – dar relaţia cu un copil din instituţie este f. dificilă, pentru că nefiindu-i tutore, nu poţi merge cu copilul la Gradina Zoologică, în parc etc. Nici măcar statutul de tutore nu-ţi dă dreptul să-i aduci varietăţi de alimente, iar jucăriile nu aparţin uni singur copil într-o instituţie. Şi oricum, copiilor fără familie nu jucăriile şi hainele le lipsesc în instituţie. Pruncii din instituţii sunt extrem de solicitaţi pentru înfiere de către familiile fără copii, mamele care aşteaptă 3, 5 sau 15 ani să aibă un copil au pentru el (a)casă, nume, naşe etc. Eu sunt tolerantă, dar am fost f. frustrată să aflu că copilul meu, pe care îl vizitam zi de zi, are o naşă. Acum sunt şi mai supărată pentru că ea nu se implică la fel de des şi cu suflet ca naşele pe care le-am ales eu (de fapt nu s-a arătat niciodată). Aici ajungem la confidenţialitatea la care au dreptul familiile care adoptă, nu sunt sigură că persoanele care înfiază copii îi vor cu tot cu naşe.

Eu aşi zice să vă luaţi sub aripile voastre puternice copii mai măricei. Copii care au un fel de familie, dar din caza deznădejdii şi lipsurilor pe care le îndură mamele lor (şi taţii, dacă nu au plecat de la ei) au un risc enorm să fie abandonaţi într-o instituţie. Împreună cu colegii şi prietenii noştri avem în anturaj câteva familii de genul acesta, pe care îi ajutăm cu alimente şi obiecte de primă necesitate, ducem copiii în locuri de agrement, tabere, îi aducem pentru o zi la Chişinău – la spectacole, cafenele, sărbători pentru copii etc. Iar cea mai mare bucurie este să ştim că ei au părinţi care îi iubesc şi îi apără de rele, pentru că se simt susţinuţi. Sunt copii care nu pot şi nu trebuie să rămân în familii (unde predomină violenţa, drogurile, alcoolul, desfrâul ş.a.). Dar sunt copii care îşi iubesc mama şi / sau tatăl şi ar fi minunat ca ei să rămână acasă, cu puţin ajutor din partea noastră.

În concluzie, sugestia mea este să …adoptaţi o familie cu copii şi să-i ajutaţi să rămână o familie. Vă mai spun că acest lucru este la fel de dificil ca să fii o naşă bună – adică este angajamentul în faţa Domnului să vegheaţi la rotunjirea unei personalităţi senine şi împlinite.

În cazul când decideţi să „adoptaţi” o familie pentru ca familia respectivă să nu-şi abandoneze copiii, vă putem transmite „dosarele noastre sociale” proaspăt schiţate în satele din R. Moldova.

Dacă cineva care citeşte aceste rânduri vrea să contribuie cu lucruri care nu-i mai folosesc, cadouri pe care le-a primit şi nu le găseşte rostul – daţi un semn şi vă putem oferi adrese unde veţi fi aşteptaţi cu bucurie, sau pachetele voastre vor fi distribuite de Coaliţia Voluntariat.

Pictură de Gabriel Isac, datorită Corinei Cepoi Gabriel va merge la Şcoala de Arte şi în acest an…

La unu septembrie Consiliul Naţional al ONG din R. Moldova şi Coaliţia pentru promovarea legii şi activităţilor de voluntariat au transmis rechizite şcolare pentru elevii dintr-o şcoală din raionul Hânceşti. Iniţial, ca şi alţi colegi din reţelele nominalizate ne-am gândit să mergem cu donaţii pentru copii din Cotul Morii şi Nemţeni.

Mai apoi am conştientizat că copiii din satele afectate de inundaţii au suficiente rechizite şi lucruri pentru şcoală. La şcolarizarea copiilor din câteva sate afectate de inundaţii s-au implicat foarte mulţi actori sociali, inclusiv operatori de telefonie mobilă, organizaţii non-profit şi organizaţii internaţionale, mulţi cetăţeni din ţară şi din afara hotarelor.

În cadrul Consiliul ONG şi a Coaliţiei Voluntariat s-a decis să ajutam un anumit număr de copii dintr-un sat din Hânceşti, din orice localitate care nu a fost afectată de inundaţii, dar care are mulţi copii în situaţii dificile. Astfel am ales să mergem la Gimnaziul din satul Mireşti, Hânceşti, unde peste 60 de copii provin din familii dezavantajate.

Fiecare membru din Consiliul ONG a contribuit cu rechizite – caiete, pixuri, carioci, creioane simple si colorate, radiere, plastilină, ruxacuri şi alte lucruri utile copiilor la şcoală. Voluntarii Coaliţiei Voluntariat au repartizat donaţiile conform necesităţilor pe care le au şcolarii din diferite grupuri de vârstă, şi a realizat listele de recepţionare şi de distribuire a donaţiilor. Tot colegii din Coaliţia Voluntariat au transportat şi repartizat donaţiile. Vă prezint un mic reportaj foto, iar în curând o să vă povestesc câteva istorii ale copiilor din satele noastre. Secretariatul Coaliţiei Voluntariat va transmite listele cu semnăturile de recepţionare a donaţiilor acelor ONG-işti minunaţi care au avut grijă ca toţi copii din Mireşti, Hânceşti să meargă “echipaţi” corespunzător la şcoală!

Şi o concluzie pentru cei care sunt responsabili, în organizaţia lor, de relaţia cu media: Nu este suficient să pregătiţi pentru jurnalişti două fraze în care să spuneţi CINE, CE şi DE CE. În seara aceasta am fost uimită să văd la ştiri un fragment în care eu vorbesc despre “această iniţiativă a ONG din Consiliul Naţional al Organizaţiilor Neguvernamentale şi din Coaliţia Voluntariat”, iar reporterul prezintă activitatea drept a Centrului de Resurse “Tineri şi Liberi” şi a Asociaţiei “Motivaţie”…

În foto sunt alături de colegii din Coaliţia Voluntariat – Ana Condrat (TDV), Igor Mereacre (”Motivaţie”), Iulia Buzenco de la Radio Moldova şi copii din Mireşti, Hânceşti.

Puţin probabil că acest articol te poate interesa, dar casa mea virtuală păstează şi gânduri care mă fac fericită, poate doar pe mine. Vreau să am aici acest minunat exemplu că există zile perfecte, chiar dacă textul nu are valoare literară.

Sunt zile în care mă crucesc câte am reuşit, dar mai ales că am linişte în fiecare cămăruţă a sufletului meu de femeie. Când râd cu gura până la urechi şi – incredibil – trecătorii şi chiar vânzătorii îmi răspund cu zâmbete, când nu ajung unde m-am pornit, dar le reuşesc pe toate.

În dimineaţa aceasta am băut o cafea la Arca de Triumf, printre oamenii ce fugeau prin ploaie. A fost o cafea fenomenală, aşa cum mi-o imaginat la 4 iulie, când beam bere vis-a-vis de Casa ONU din New York, sub focurile de artificii ale Americii independente…

Am reuşit în sfârşit să merg pe jos cel puţin o oră şi am numărat mai bine de zece cerşetori de la casa mea (str. Izmail) până în Piaţa Marii Adunări Naţionale. Probabil că pentru cerşetori a fost o zi mai bună decât pentru vânzătorii de pe Ştefan cel Mare şi din Gradina Publică…

Am făcut cumpărături pentru zilele de naştere ale colegilor, am luat picilor căciuliţe cu tricolor şi am mai procurat pentru cei dragi o sumedenie de lucruri minunate produse în Moldova. Eu fac cumpărături la Chişinău doar de trei ori în an iar 27 sau 31 august este o ocazie minunată pentru a face plinul pentru rafturile de unde scot surprize când vin ocaziile…

În sfârşit …am prins o ploaie în Gradina Publică, am sărit prin băltoacele de la Catedrală şi am fost aşa de fericită că nimeni nu avea treabă cu mica mea porţie de libertate!

Câteva ore am pus la cale ultimele detalii cu privire la o deplasare la Hânceşti, sunt încântată că datorită colegilor din Consiliul Naţional al ONG din R. Moldova şi Coaliţia Voluntariat vom merge în câteva ore la Gimnaziul Mireşti. Doamne, de câţi ani nu am mai mers la 1 septembrie la şcoală!

Mi-am sunat mama, soacra, soţul (toţi sunt în diferite localităţi acum), mi-am văzut ex-diriginta. Au revenit bunicii picii din călătoria lor prin Europa şi mi l-au adus pe un bun prieten – îl revăd mâine Atâtea voci dragi-dragi, atâta seninătate în ziua asta ploioasă că …am să stau cuminte încă 365 de zile dacă mai vine aşa o sărbătoare.

Am gătit, am luat dejunul şi cina cu prichindeii, apoi am citit …împreună. Nici nu-mi vine să cred că după toate astea încă o să am parte şi de somn iar apoi va fi toamnă…

Foto din ziua cu visul la cafeaua de la Arca de Triumf

Mai multe imagini pe pagina mea de Facebook.

Ştirea PRO TV spune că „S-a intamplat la Centrul Mamei si Copilului, iar medicii spun ca nu au reusit sa afle identitatea femeii. Ei stiu doar ca aceasta are 36 de ani si ca ar fi din Soroca. Pentru ca nu mai poate fi tinuta la spital, micuta a fost transferata astazi la Centrul de Plasament si Reabilitare pentru Copii.

Femeia, care nu avea niciun act asupra sa, a venit la Centrul Mamei si Copilului pe data de 29 iulie. In aceeasi zi a si nascut. Pentru ca era mai mult inconstienta, medicii nu au putut afla prea multe de la ea. Stiu doar ca are 36 de ani si ca ar fi din Soroca. Potrivit medicilor, fetita s-a nascut perfect sanatoasa. Asistentele, care au avut grija de ea, i-au dat si un nume.

Pentru ca nu mai poate fi tinuta in sectia de nasteri, fetita a fost transferata la   Centrul de Plasament si Reabilitare. Asistentele s-au despartit cu greu de ea.

Acum asistentii sociali au o misiune – in cel mult 12 luni sa-i gaseasca pe parintii biologici ai Marinei sau o alta familie.

Potrivit legislatiei, parintii nu pot fi cercetati penal in astfel de cazuri, dar risca sa fie decazuti in drepturi. „

Câteva gânduri la acest subiect:

-          Titlul incriminează femeia, ori eu cred că chiar dacă şi-ar fi lăsat copila în spital (faptul încă nu este dovedit), aceasta ar fi o decizie mai bună decât un avort tardiv, o naştere în afara instituţii medicale, iar ulterior abandonul în stradă, tomberon sau omuciderea;

-          Medicul care afirmă  «l-o abandonat, o fugit» se presupune că trăieşte în R. Moldova şi ar trebui să vadă şi variante de genul – “a plecat din deznădejde că nu are unde să meargă cu pruncul »,  iar profesioniştii ar trebuie să ştie cum se comportă femeile în plină depresie post-natală?;

-          De ce nu a vorbit psihologul din instituţia medicală sau orice alt psiholog care să explice cum se simt femeile imediat după naştere, mai ales când nasc neînsoţite de o persoană de încredere şi nu au bani pentru tot ce îi trebuie unui prunc măcar în primele zile?;

-          Mă întreb dacă mama copilului, care se crede că a fost abandonat, ştie că existe metode de contracepţie, are bani pentru ele şi un partener cu o anumită educaţie sexuala ? Sau câţi copii mai are acea femeie şi din ce, cum şi unde îi creşte?

-          Dacă aşi face o listă cu prieteni şi oameni la care ţin, jurnaliştii ar predomina, inclusiv persoane de la PRO TV. Numai că în acest moment ştirea aceasta mi-a boţit tot sufletul şi mi-a amintit poveşti despre perioada sovietică în care dacă o persoană luată la evidenţă cu sifilis nota numele unui coleg ca fost partener sexual, era posibil ca respectivul coleg să se trezească cu miliţia la uşă, şi să fie dus pe sus pentru examene la boli venerice… Acum  urmează ca Ministerul Tehnologiilor Informaţionale să găsească femeia ca să o arate PRO TV? Ce urmăresc autorii – prevenirea abandonului prin ţintuirea la stâlpul ruşinii sau încurajarea avorturilor în afara spitalelor – ca persoanele cu bani puţini să nu rişte ocări că păcătuiesc şi / sau să vuiască gura-târgului despre „greşelile” lor?

-          „Acum asistenţii sociali au o misiune – in cel mult 12 luni sa-i găsească pe părinţii biologici ai Marinei sau o alta familie.” Poate conform legislaţiei asistenţii sociali ar trebui să-i găsească tutori copilei, eventual o familie pregătită să adopte – care ar oferi copilului un cămin şi în următorii 18 ani, dacă timp de şase luni rudele până la gradul patru nu dau semne că vor să educe şi să crească copilul, care se presupune că a fost abandonat?;

-          Şi întrebarea care mă chinuie cel mai mult – dacă mama Marinei şi-a revenit din şoc, a analizat, a găsit o soluţie şi a decis să se întoarcă după fetiţa sa, se va mai întoarce în situaţia în care toată atenţia comunităţii este la copila ei?

-          Da poate emisiunile cu tematică socială, în care să fie invitaţi profesionişti care să analizeze problema avorturilor, abandonului şi a tratamentelor rele asupra copiilor ar aduce o audienţă şi impact social mai mare / pozitiv (ă) decât ştirile „de şoc”?

-          Oare femeile şi bărbaţii care consideră că „este mai bine să faci avort decât să nu poţi creşte un copil” cred că este greşit să abandonezi la maternitate un copil pe care nu-l poţi creşte?

-          Etica jurnalismului zice despre prezumţia nevinovăţiei (o fi zicând ceva şi despre fixarea jurnaliştilor profesionişti …pe imaginea copiilor, prezentarea feţelor şi exploatarea situaţii lor. Şi oare de ce sunt sigură că se vor găsi oameni care să povestească Marinei (înainte ca copilul să priceapă sensul) că a lăsat-o mama la maternitate?..;

-          Una din cele mai vehiculate versete biblice mai zice: „Nu judecaţi şi nu veţi fi judecaţi”. Câţi creştini se vor ruga în seara aceasta pentru Marina şi mama ei?..Câţi oameni şi organizaţii din R. Moldova (care au bani mai mult decât să trăiască bine) ajută femei în situaţii dificile să nu-şi abandoneze copii?

Imaginea preluată (Biserica Ortodoxă este un trend urmat de tot mai multă lume) are link-ul de origine.

Mare noroc de mămicile care se pregătesc să meargă duminică la birou şi au o prietenă care ştie să le convingă că vor fi mai eficiente de luni, dacă îşi vor aduce picii în vizită la ţară.

Unul din cadourile la care ne gândim mai rar în preajma zilelor de naştere ale amicilor noştri ar fi o rugăciune pentru ei, gânduri bune şi senine care ne dăruie şi nouă acea senzaţie de …îngeraşi aproape  

Merci pentru zi senină familiei Gavriliţă, şi pentru inspiraţia de la DavidsonRose-Cards Olesei Găluşcă.

Pentru că am foarte puţin timp, am să scriu la textul de aici vreo două zile ca să istorisesc cum am reuşit să mergem cu toată familia la nuntă şi să ne distrăm minunat alături de picii noştri de trei ani până …i-am supărat că trebuie să meargă acasă la nani. Poate o să prindă bine celor care sunt părinţi de prichindei sau celor care vor să fie miri cu o nuntă la care cei mici sunt podoabele nunţii şi nu sâcâie pe nimeni

Nu am de gând să dau lecţii cu un anume număr de reguli, pur şi simplu am să vă povestesc despre copii mei – spre deliciul inimii mele de mamă.

Rog să nu preluaţi textul fără permisiune

Foto personale şi …una preluată de la Maia Visterniceanu, de pe Facebook.

POVESTEA: 

 Teia şi Mircea au fost la prima lor nuntă, de fapt nunta a fost a  bunului meu amic Tudor Darie şi a Nadiei (ex-Afanasie). În urma unei poveşti vechi de aproape un an copii mei au numit-o pe Nadia, prima oară când au auzit-o la telefon, “mireasa Nadia”. De fapt, mireasa era atunci Olesea Găluşcă, soţia unui alt amic de la UNIMEDIA, dar ploua cu găleata şi timp de 2 ore nu am putut să ajungem cu picii “să dăm flori şi pupu la mireasă”. Lacrimile picilor curgeau şiroaie, aşa că am avut nevoie de “o mireasă” care să-i liniştească  la telefon pe Teia şi Mircea că o să-i aştepte la nuntă altădată. Nadia a jucat perfect şi într-un ceas bun rolul de mireasă şi copii au aşteptat ziua când va avea loc nunta promisă. De altfel, dacă Nadia şi Tudor nu se căsătoreau anul ăsta aveam să intru în belea cu costumele de nuntă ale Teii şi a lui Mircea (cea mai scumpă achiziţie dintr-o deplasare în India), care se tot micşorau aşteptând ziua cea mare. Va urma şi mâine.

Teia:

 – Uneori vaca face “Muuuuuuu!”, iar uneori vaca face lapte. Dacă vaca nu face lapte, atunci este …bou!

Imagine preluată de la Revista Tuş.