Grupul “Orice formă de viaţă are dreptul la respect” se conduce în acţiunile sale de „Declaraţia universală a drepturilor animalelor” şi încearcă discret să identifice soluţii, inclusiv pentru problema maidanezilor din Chişinău. Fără multă zarvă membrii grupului fac lucruri mici şi omeneşti pentru animalele din preajmă, printre altele sterilizând, vaccinând şi căutând persoane care să adopte câini fără stăpâni. De exemplu, căţeaua din fotografii trăieşte la o staţie de troleibuz, a fost sterilizată şi vaccinată în mod voluntar de Victoria Zadnipru. Victoria îi caută acum un stăpân animalului şi spune că cine are nevoie de un paznic de nădejde poate miza pe căţeluşa din poză

Prima foto preluată de la Alexandru Burian de pe Facebook, următoarele două realizate de Victoria Zadnipru.

Foto preluată de 9GAG.

Motto:

Când vorbesc cu mama mea mai mult de cinci minute, neapărat aud: “Să-i dea Dumnezeu sănătate celui care a inventat “Pampers”, că deştept o fi fiind!!!”

Ei, iată că am o zi când mă gândesc cu recunoştinţă la cei care au inventat scutecele de unică folosinţă pentru pici, la cei care produc contraceptive, absorbante, cosmetice şi detergenţi, maşini de spălat, pastile pentru migrene şi crampe. Mă bucur că trăiesc într-o ţară în care femeile pot naşte asistate de soţ, mamă, prietenă, sau …măcar de medic. 

Azi mă gândesc că femeilor precum Clara Zetkin, Aleksandra Kollontai, Hillary Clinton etc. le datorăm dreptul la vot, salarii egale cu ale bărbaţilor, drepturi reproductive, lecţii de demnitate şi înţelepciune feminină.

Sunt de-o seamă cu Ziua Internaţională a Femeilor care a fost decretată de Naţiunile Unite în 1975. Dacă stau şi mă gândesc, ăsta e norocul pe care nu l-am conştientizat până acum , tocmai pentru că mereu am avut drepturi pentru care au luptat milioane de femei înaintea mea. M-am născut suficient de târziu ca până la mine drepturile femeilor să fie drepturile omului chiar şi în R. Moldova.  

Am cunoscut femei arabe, indience, turcoaice, negrese, şi ascultându-le istoriile m-am gândit că în satele uitate de lume din Moldova femeile au parcă mai multe şanse la fericire decât în multe alte părţi. Sunt OK cu ţara în care m-am născut, de aici pot pleca oriunde, aici pot obţine orice.

Ziceam odată că “ar mai fi să trăiesc ceva ce face o femeie să se simtă femeie. De exemplu sa-mi dădăcesc nepoţii, glumesc desigur, ştiu că Dumnezeu le-a rânduit pe toate la locul şi timpul potrivit. Atât timp cât am condiţii să fac baie când vreau, să îmbrac haine comode şi să-mi permit ceva gustos, cât mă întorc mulţumită de la muncă, cât mă bucur de copii, părinţi şi prieteni sănătoşi, primesc flori de la soţul meu şi facem dragoste când ne dorim – sunt împlinită”.

Numai că, uneori, mă rod imagini din satele noastre, discuţii cu femei pe care nu o să le mai văd, poate, niciodată. Şi parcă se rupe ceva din mine şi parcă nu sunt la fel de împlinită că azi mii de copii ai ţării mele nu şi-au putut îmbrăţişa mamele. Care comunicare în familie, care mici secrete despre surprize, care orgasme prelungi cu partenerul şi dildo-uri ascunse pentru nopţi singure şi întunecate în sertarul cu lenjerie fină? Care sărbătoare când tu, femeie, eşti în Italia, Spania, Portugalia, Rusia sau unde te-o mai fi dus deznădejdea?

Măi femeie, fii bărbat şi întoarce cojocul pe dos – fă revoluţia în ţara ta măcar la o sută de ani după ce femeile au făcut-o în alte părţi! Femeie, fii lângă copii tăi şi la casa ta, asta au făcut străbunele tale cât bărbaţii erau duşi la vânătoare sau la plug. De ce în Moldova majoritatea părinţilor plecaţi sunt mame, femeie?! De ce găteşti, speli şi cureţi mai mult decât bărbatul tău dacă câştigaţi egal, femeie?! De ce eşti de obicei, femeia din spatele unui mare bărbat şi nici Primă Doamnă nu ştii să fii cu toată puterea garderobei şi a gesturilor de caritate? Unde eşti în politică, unde eşti în business, în ce cameră din casa ta te afli în cea mai mare parte a timpului tău, femeie? Ce carte, ce spectacol te-a fascinat în anul acesta, femeie? De câte ori ai primit flori în intervalul 8 martie 2009 – 8 martie 2010? Ştii să treci fără căderi (nervoase) peste un adulter al partenerului sau să pleci fără să întorci capul dintr-un mediu violent, femeie? Ştii că este minunat să te căsătoreşti virgină, dar nici una din stările astea nu garantează fericirea, femeie?

Cine eşti tu, femeie care citeşti, cum te simţi în faţa acestor semne de întrebare? Culegi roadele revoluţiilor anterioare, planifici o revoluţie în viaţa ta tersonală, vei fi lidera unei revoluţii într-un domeniu important din ţara ta sau din lume? Oricine eşti, tu cea sau cel care ai ajuns la final, am vrut să-ţi amintesc că 8 martie este o zi în care bărbaţii au pierdut teren în multe ţări ale lumii, iar milioane de surate ale noastre nu gătesc, spală şi fac sex când vor bărbaţii numai pentru că aşa au făcut toate străbunele lor.

P.S. Acesta nu este un text anti-bărbaţi, acesta este un text pro-femei!

P.S. 2. Cei mai mulţi prieteni ai mei sunt bărbaţi şi nu am pică pe genul masculin, dar cu cât mai împlinită mă simt ca femeie, cu atât mă simt mai responsabilă pentru …solidaritatea feminină.

Floarea din foto este de la Gheorghe Chistol pentru voi.

Copii mei adoră să facă băiţă, inclusiv să-şi spele capul cu şampon. Numai că s-au supărat pe mine de câteva ori când le-am dat spumă în ochi, aceasta până mi-am dat seama că trebuie să le fac jocul „de-a bebe”. Aşa că le spăl zulufii ca atunci când aveau câteva luni – şamponăm părul împreună, apoi le susţin căpşorul de la ceafă (cum o sprijină taţi pe Teia în poza a doua) şi le clătesc cu grijă părul. Apoi jucăriile şi apa cu spumă sunt evacuate din băiţă, iar noi repetăm procedura cu „bebe relaxat pe mâna mamei”. Îmi place atât de mult formula de şamponat că am renunţat la duş şi am început şi eu să-mi spăl capul în cadă, cu faţa în sus

 Apropo, în prima poză cei mici sunt cam la ultima lor baie în cădiţa copiilor. Că de când au început să exploreze casa am pornit şi jocurile de-a peştişorii – cada din baie spălată cu detergent, clătită bine, iar Teia şi Mircea băgaţi la apă. Ador seara de sâmbătă când putem sta mai mult cu picii în baie, aşa că o ştergem la distracţie cu toţii – pentru că cei mici nu merg niciodată în baie nesupravegheaţi

 Cu siguranţă că multora le-a fost dor de Doamna Crulicovschi, interpreta a primit o mare de flori şi valuri de aplauze. Au venit s-o felicite cu ocazia celor patruzeci de ani de carieră artistică Dumitru Matcovschi (care împreună cu Daria Radu i-a dăruit omagiatei o poezie superbă), Mihai Toderaşcu, Igor Grosu, Dorin Chirtoacă, Mihai Ghimpu şi alte personalităţi. Au fost lângă interpretă Iurie Mahovici şi Anatol Lapicus, prietenii ei de la Teatrul „Alexandru Davila” din  Piteşti. A fost un spectacol minunat regizat de Nina Panfil şi prezentat de Anatol Caciuc. O sală plină admiratori ai interpretei, care au aşteptat douăzeci de minute să vină preşedintele ţării (care oricum a întârziat şi a venit pe parcurs). M-a durut să văd în centrul sălii două rânduri goale pe aproape tot parcursul spectacolului – oficialităţile de la preşedinţie şi primărie au venit şi au plecat – totuşi, nu este un gest prea frumos din partea mai marilor ţării şi oraşului să rezerveze două rânduri şi să le lase goale la aniversarea unei artiste cărora îi duc flori. M-aş fi bucurat ca Preşedintele ţării să fi citit un decret de decernare a Ordinului Republicii pentru Nina Crulicovschi, era o ocazie f. potrivită, pentru că a fost o seară în care s-a vorbit mult despre valoarea artistică, despre vocea ei profund dramatică a Ninei Crulicovschi. A fost o seară în care mă gândeam la ce-o fi însemnat pentru interpretă şapte ani de interzicere a prezenţei sale la radio şi televiziune, şi cât a pierdut publicul în acei ani. Găsiţi pe net câteva interviuri care povestesc despre acea perioadă din viaţa artistei.

Doamne, dă-i femeii astea un producator pe potriva valoarei ei artistice! Cu geniul şi calibrul vocii sale, care face faţă la mai toate genurile de muzica, mi se face frig că ar putea să plece fără să primim de la ea tot ce i-a dăruit Dumnezeu… Şi nu mă judecaţi că-i zic “femeie” unei mare Doamne, unei vedete. Am cunoscut-o mulţi ani în urmă pe Nina Crulicovschi pentru două interviuri la Radio Moldova, am primit de la ea atunci prima lecţie importantă despre sufletul femeii, dor, dragoste, durere, trădare…

Doamnă, artistă, femeie, plâng şi mă rog azi pentru tine, pentru noi – să te mai avem, să reuşim să te admirăm şi să te preţuim…

Paşi, de oşti înfrânte prin oraş,
Sunt pline de-un întuneric glas,
Şi de-un refren sinucigaş,
Şi în noaptea asta de făclii,
Ne vom uri, ne vom iubi,
Şi vom preface noaptea-n zi.
Hai, cetatea nu mai are rai,
Stai, iubirea nu mai are grai, n-are grai,
Eu, abia încap de dorul meu,
Mi-e deznădejde si mi-e greu,
Mi-e foarte greu, mi-e greu.

Haide, haide, ce-o fi o fi,
Să prefacem noaptea în zi,
Asta-i noaptea marii beţii,
A marii beţii, şi fie ce-o fi.

Hei, bărbaţii căuta femei,
În porţi se-nvârt deodată chei,
Toporul lunii taie mei,
Noi, ne căutam plângând prin ploi,
Potopul zilei de apoi,
E cartelat din doi in doi.
Hai, turnirul nu mai are cai,
Stai, la mine-n sânge hai si stai, hai si stai.
Tu, mai joaca ultimul actor,
Tu nu eşti eu, eu nu sunt tu,
Eu nu sunt tu, sunt tu.

Haide, haide, ce-o fi o fi,
Să prefacem noaptea în zi,
Asta-i noaptea marii beţii,
A marii beţii, şi fie ce-o fi.

“Noaptea marii beţii” de Adrian Păunescu.

Foto personală dintr-o cetate de demult…

Am auzit prin somnul de dimineaţă paşii atenţi ai mamei şi m-am cufundat liniştită în visare – are cine întâmpina zorii în casa mea. Numai că o geană şăgalnică de copil a clipit pe faţa mea şi vocea Teii a murmurat senin: „Mama, bună dimineaţa! Te iubesc, mama mea dragă…”. Am întredeschis ochii cuprinsă de o fericire plenară şi cu un fir de gând despre iubirea copiilor care-i cea mai pură terapie. Şi de odată: „Şi eu te iubesc, mamaaaaaaaaaaa! Bună dimineaţa!!!”. Mircea a aterizat cu putere pe burta mea relaxată de mi-a luat piuitul. Am gemut cu ochii în lacrimi: „Mircea, de câte ori te roagă mama să nu sari pe burta nimănui? tocmai în spate m-a tăiat…”. Mircea este un copil foarte bun şi mi-a propus imediat: „Pune burta la pernuţă şi eu am să-ţi fac masaj la spate, cum îi fac lui tata!”. Terapia de şoc m-a ridicat vertiginos în picioare – masajul pe care Mircea îl face lui taică-său înseamnă sărit cu fundul pe spate şi apoi mers în picioare, tot pe spate

După ce am dus copii la bunicii de la Botanica, mi-am oferit o scurtă terapie anti-stres prin cumpărături şi am completat pachetul cu surprize de primăvară pentru colegii şi mai ales colegele mele.

A urmat un examen de rezistenţă la stres – ziua mea de muncă – ca întotdeauna o groază de telefoane şi mesaje în română, rusă şi engleză. La un moment dat vorbeam cu doi colegi din Consiliul ONG (la un telefon fix şi la un mobil) iar mintea s-a blocat şi motorul de căutare nu mai găsea în capul meu nici o limbă disponibilă să susţină creierul căruia i se cerea să facă faţă situaţiei. Încercam în van să-mi instalez în cap un program psihologic centrat pe soluţii, situaţia când roiau peste douăzeci de voluntari iar angajaţii nu mai pridideau să răspundă la scrisori urgente şi să finalizeze rapoarte care trebuia prezentate o sută de ani înaintea lui Hristos. În toată harababura asta un coleg insista să merg la el la universitate, să vorbesc studenţilor despre cum reuşesc să fiu o femeie de succes Când capul meu se înfierbântă recurg la …evaluarea stilului de viaţă a celor care o duc mai greu decât mine – adică citesc ştirile pe net. De pe banerul central al Unimedia îmi face din ochi „o reclamă mare, roză şi senină” (am citat un prieten drag) care mă îndeamnă să citesc un interviu …cu mine pe Lady Club. Mda, pauza de câteva minute hai-hui pe net e o terapie de grup la noi, la birou – în câteva minute aflu că toată lumea a citit interviul şi că-s mândri de mine

La sfârşit de zi îmi analizez visele la un spectacol de „Mărţişor” cu muzica lui Frédéric Chopin. Bineînţeles că după spectacol fac o plimbare …până acasă, într-o companie agreabilă, ar fi o mare neglijenţă să urc în transport public după mai bine de o oră de terapie prin muzică.

Înainte ca să ajung acasă trec pe la magazinele de lângă casă, reuşesc să le fac să zâmbească pe vânzătoarele obosite după doisprezece ore de lucru şi aterizez în bucătărie cu pungi pline de bunătăţuri. Până vin picii, reuşesc să pregătesc masa şi să vorbesc cu o prietenă la telefon – este un stil de terapie la îndemâna femeilor Încheiem ziua cu o oră de terapie prin râs la care participă toată familia şi cu asigurări pentru Teia că toţi prietenii noştri au pijamale, majoritatea dintre ei chiar dorm în pijamale cu urşi

Prima revelaţie, cauzată de o intoxicaţie (de două zile) cu fum de ţigară – să nu mai fac excepţii pentru vizite în localurile unde este permis fumatul.

A doua revelaţie, care vine din necesitatea de a sta cu prietenii sau colegii la sfat în afara casei sau biroului – să vă povestesc despre localurile în care iau un prânz grăbit între două şedinţe, ies la o cină de serviciu sau unde servesc ceva bun cu prietenii în timp de discutăm despre politică, sex şi oameni dragi.

Am să încep cu un local în care am fost astăzi pentru prima oară şi care mi-a plăcut f. tare. Este vorba de „Big Deal”, un local mic şi reconfortant situat în centrul oraşului, bulevardul Mitropolitul Varlaam, 69 A. Localul este f. curat, cu un stil uşor romantic, pe care-l conferă interiorul stilizat de restaurant vechi, boem, cu pian şi flori vii, dar fără opulenţe. Muzica este romantică şi răsună mai mult piese instrumentale, localul are şi un pian, dar nu-s sigură dacă este pentru decor sau este utilizat şi pentru scopul să de bază.

Personalul – fete cu stil (dar nu un stil comun al localului) şi mereu zâmbitoare, nu încurcă comenzile şi se pare că vorbesc bine româna, rusa şi engleza. Chelneriţele sunt drăguţe, dar nu exagerează cu atenţia şi se pricep să servească mâncarea după ce clienţii au umplut masa cu tot soiul de hârtii care marchează teritoriul unei cine de serviciu Bucatele sunt apetisante, delicioase şi sunt aduse relativ repede. Preţurile trec uşor peste media costurilor din localurile din oraş.

„Big Deal” m-a cucerit definitiv prin faptul că este un local în care fumatul este interzis. Aşa că s-ar putea să ne întâlnim într-o seară la o cină BIG DEAL

Foto preluată de pe CHISIANAUCITYGUIDE.

Dedicaţie pentru angajaţii (şi mai ales angajatele) Palatului Naţional din Chişinău.

Dragi DOAMNE, apreciez că aţi început subit să oferiţi bonul de casă atunci când cumpărăm bilete la concerte, iar pentru că în toi de „Mărţişor” nu am observat la casieriţele şi doamnele de la intrare nici zare de mărţişoare am decis să vă dăruesc o floare virtuală – trandafirul fotografiat de Gheorghe Chistol. De fapt, în prima zi de primăvară, am dăruit mărţişoare la câteva vânzătoare care ştiu să fie foarte drăguţe şi aş fi făcut gestul respectiv şi la Palatul Naţional, dar doamnele de la case şi de la  intrarea în Palat sunt atât de supărate şi glaciale, încât mărţişorul nu are nici o şansă să rămână în viaţă, precum în legendă.

M-am gândit că Piramidei lui Maslow nu o să i se întâmple nimic dacă o împachetez în foaie de feed-back pentru angajaţii de la Palatul Naţional. Iaca şi legenda pentru darul meu adresat Palatului Naţional, împreună cu plecăciunile pentru spectacolul de deschidere a Festivalului „Mărţişor”:

Nevoile fiziologice care stau la parterul piramidei, precum şi WC din incinta Palatului Naţional, ar sugera că sunt facilităţi de care fiecare avem impetuoasă nevoie chiar şi când sufletul planează după un concert splendid. Iar aceste nevoie de bază nu sunt satisfăcute pe deplin dacă Palatul Naţional nu are hârtie de WC în cabinile de la parter şi nici săpun lichid (de fapt de nici un fel, numai că sar în ochi spaţiile asigurate pentru a putea fi plasate lângă robinete cutiile cu săpun lichid).