În “Timpul” din 2 decembrie Constantin Tănase scria un editorial care se întitula: “Încă o dată despre SIDA moldovenească”. Textul începea aşa: “Ieri, şedinţa în plen a Parlamentului de la Chişinău a fost deschisă, ca de obicei, de preşedintele Legislativului Marian Lupu. Primul lucru pe care l-a făcut acesta a fost să le amintească deputaţilor că 1 decembrie e Ziua… mondială a luptei împotriva HIV/SIDA. În mod normal, anunţul a fost urmat de o scurtă pauză penibilă care prevestea un „schimb de replici la temă”. 

Ei bine, trebuie să-i  spunem domnului Tănase senior, 1 decembrie chiar este Ziua mondială a luptei împotriva HIV/SIDA. Înţeleg că supărarea Domniei sale venea de la faptul că Preşedintele Lupu nu a amintit de o semnificaţie importantă a acestei zile pentru români. Dar nu înţeleg de ce un jurnalist care ştie de etică în meseria sa scrie: “Am văzut încă o dată ce înseamnă şi cine formează SIDA moldovenească”. De ce trebuie să asociem problemele politice şi oamenii care nu ne plac cu SIDA?!

În dependenţă de conjunctura politică şi în timp, Marian Lupu şi deputaţii vizaţi în articolul respectiv, s-ar putea să-i placă mai mult lui Constantin Tănase. Dar unii oameni au rămas deja cu ideea că SIDA este ceva foarte rău, îngrozitor, stigmatizant. Şi acum zeci de profesionişti trebuie să scoată o piatră din fântână. Pentru că nu este normal să-i lăsăm pe oameni să creadă că persoanele cu HIV/SIDA sunt mai prejos decât restul cetăţenilor. HIV/SIDA este o infecţie severă şi o pot lua toţi oamenii care nu ţin cont de câteva măsuri de precauţie foarte simple. În Republica Moldova peste 7000 de persoane au HIV/SIDA. Aceşti oameni se consideră şi sunt moldoveni, români, ruşi etc. Oamenii care sunt afectaţi de HIV – adică cei care au infecţia şi rudele lor, citesc ziare, inclusiv “Timpul”. Oamenii s-au simţit stigmatizaţi, asociaţi cu ceva rău, pentru că stigmatizarea pune pecetea infamiei pe oameni, nu pe faptele sau spusele lor.

În cazul pe care îl analizăm s-a procedat aşa precum au făcut extremiştii religioşi, în special “Noua dreaptă”, după ce Alexandru Tănase, în calitate de Ministru al Justiţiei, a permis înregistrarea islamului în Republica Moldova. Iată un text de instigare la ură, plasat pe net la timpul respectiv, despre Alexandru Tănase: “Un câine cu chip de om a legalizat islamul, el diavolul a pus în rând cu noi pe cei care în decursul a 300 de ani, în numele credinţei lor păgâne şi proorocului lor mincinos au jefuit, omorât, siluit, dus în robie şi trecut prin foc şi sabie nenumăraţi strămoşi ai noştri.”

Chiar dacă unora o să le pară un vis că am încredere că maestrul Tănase îşi va cere scuze pentru editorialul analizat, eu cred că ar trebui să o facă. Pentru că:

-         este un profesionist în media;

-         este bunic şi nu ştiu dacă ar vrea ca nepoţii lui să folosească „drepturile omului ca un instrument de manipulare” – dacă avem nevoie nediscriminarea e pozitivă, dacă ne convine nouă … discriminăm”;

-         colegii săi au scris în numărul din 2 decembrie, fără să comunice cu mine, un articol în care povestesc despre ce am făcut în plan profesional. Iar în plan profesional eu am înregistrat în 1997 primul ONG din care făceau parte şi mulţi tineri infectaţi cu HIV, şi am muncit mult şi voluntar ca să promovăm toleranţa şi să informăm corect;

-         în nr. din 5 decembrie colegii săi au publicat în „Timpul” un articol întitulat „Discriminarea şi tortura sunt cele mai răspândite încălcări ale drepturilor omului”.

Ar fi ciudat ca „Timpul” să lupte cu discriminarea, iar Constantin Tănase să lase în mass media o urmă de discriminare şi stigmatizare, prin editorialul său din 2 decembrie 2011.

Ziua Mondială de Luptă cu HIV/SIDA, marcată la 1 decembrie, este un prilej bun pentru a aminti tuturor despre problema persoanelor afectate de HIV/SIDA, care pana acum au fost susţinute doar din banii donatorilor internaţionali. Dar este important de înţeles că educaţia pentru sănătate, face parte din  prevenirea HIV/SIDA şi cât disciplina nu este integrată în sistemul educaţional, copii din această ţară sunt expuşi infectării cu HIV/SIDA.

Acţiunile de profilaxie si combatere a HIV/SIDA sunt finanţate in mare parte din fonduri externe (in special Fondul Global de Combatere a SIDA, Tuberculozei şi Malariei). De asta foarte mulţi din cei care nu obişnuiesc să-şi cumpere pe bani proprii prezervative şi consumatorii de droguri, de ex., au fost protejaţi de SIDA din proiecte asigurate de bani externi. Ce credeţi că se va întâmpla când ţara va trebui să-şi asume să facă faţă problemelor care ţin de HIV din propriul buget?

Statul ar trebui să asigure servicii de protecţie a persoanelor care trăiesc cu HIV/SIDA, iar in cazul in care nu poate sa o facă, sa creeze mecanisme de procurare a serviciilor de la ONG-uri. De la asta au pornit colegii mei şi au mers înainte de începerea şedinţei Parlamentului să întâmpine   parlamentarii şi să distribuie flyere şi fundiţe roşii de prins în piept. După ce au ”testat” cunoştinţele parlamentarilor în domeniul HIV/SIDA, participanţii la acţiunea publică au solicitat aleşilor poporului să-şi asume că HIV/SIDA e o maladie care este mai ieftin să fie prevenită şi statul trebuie sa gândească politici de asumare/rezolvare a acestei probleme.

În continuare vedeţi poze de la acţiunea de sensibilizare a parlamentarilor de către voluntari ai Reţelei ONG din Domeniul SIDA, Consiliului Naţional al ONG din R. Moldova, Consiliului Naţional pentru Participare, Coaliţia Voluntariat, Coaliţia Nediscriminare.

Realizarea/distribuirea materialelor a fost posibilă graţie suportului Fondului Global de Combatere a SIDA, Tuberculozei şi Malariei, Worlds AIDS Campaign, UNAIDS Moldova şi Y-PEER.

Foto de Irina Maister.

Fiecare dintre noi, de regulă, facem parte măcar dintr-un grup minoritar, lucru pe care îl conştientizăm dacă ne oferim acele câteva minute de meditare zilnică. Autoaprecierea şi respectiv – acceptarea şi respectarea oamenilor din jurul nostru, ţine de capacitatea noastră de a gândi şi de a analiza lucrurile. Nimeni dintre noi nu este perfect, şi nici nu este asigurat că nu se va îmbolnăvi sau nu va fi judecat vreodată. Am putea descoperi că putem să facem faţă cancerului, tuberculozei sau infecţiei HIV, dar ne-am ciocni de ceva mult mai grav decât orice maladie – discriminarea şi stigmatizarea.

Neacceptarea propriei personalităţi naşte complexe grave şi ură. Credeţi că un om care se acceptă şi se iubeşte are nevoie să instige la ură împotriva altor persoane? Dacă acei „formatorii de opinie” din new media care discriminează, spun minciuni şi fac spume la gură blamând, s-ar considera perfecţi sau măcar acceptabili, ar mai avea nevoie să demonstreze că „sunt alţii mai răi, mai jos”?

Valul de ură şi intoleranţă atinge apogeul în ajun de evenimentele care marchează Ziua Drepturilor Omului în R. Moldova. Aşa că m-am gândit ce pot face personal ca să încurajez să rămână buni oamenii din new media, care ca să se simtă perfecţi nu au nevoie să calce în picioare demnitatea nimănui. Am discutat cu mai mulţi colegi care lucrează în domeniul HIV/SIDA şi am hotărât să lansăm o mică campanie de informare şi promovare a toleranţei „Demni despre HIV/SIDA”.

Scopul ste să spunem simplu şi accesibil ce este infecţia HIV şi cum să nu luăm virusul. Să povestim despre oameni care duc o viaţă absolut normală chiar dacă ei sau cineva din apropiaţii lor au HIV/SIDA. Sunt încurajate abordările simple, pe cât cu putinţă fără accente gri şi sângerii.  

Este un concurs pe care îl lansez, cu ajutorul amicilor de la UNIMEDIA, pe blogul meu. Va dura între 1 şi 10 decembrie 2011. Miza constă din trei premii:

Nu-mi imaginez populism mai mare decât să instalăm monumente/plăci comemorative pe locul unde au fost distruse vieţi – ale tinerilor ucişi, dar şi ale rudelor rămase în viaţă. Trăim într-o ţară în care unii angajaţi ai Poliţiei torturează şi omoară oameni, şi apoi pot să facă zilnic câte o promenadă la locul faptei. Cât cinism au autorităţile care se încumetă să pună plăci comemorative în centrul unei capitale prin care se plimbă liniştiţi criminalii?!

Completare la 28 octombrie 2011:

Mi-ar place să cred că Preşedintele  Marian Lupu înjură, chiar în timpul şedinţei Parlamentului, de nervi că Procuratura Generală nu a investigat şi nu a raportat timp de aproape doi ani ce s-a întâmplat, totuşi, la 7 aprilie 2009. Dar nu este nici o şansă să fie aşa, pentru că Artur Reşetnicov a fost ales Vicepreşedinte al Parlamentului. Artur Reşetnicov, ex-director SIS (2007 – septembrie 2009)  care a fost învinuit în 2010 de SIS-ul lui lui Gheorghe Mihai că a distrus probele din 7 aprilie 2009 este de azi persoana cu una din cele mai înalte funcţii din ţară. 

Blânzi, mioritici şi lăsători cum suntem, ne merităm  clasa politică cinică. Pentru că acceptăm populismul o să ne alegem şi cu placa comemorativă promisă, să pară că autorităţile fac ceva pentru familiile celor morţi şi celor torturaţi în aprilie – mai 2009.  Şi naivii cred că asta este suficient – să spunem că avem eroi (care de fapt, au fost victime) şi că regele (gol de fapt) are cele mai frumoase veşminte. Iar criminalii se întorc, rând pe rând… la locul crimei.

 Foto de Ala Boboc.

Da parcă chiar totul se leagă bine. Vizita Patriarhului Kiril o fi influenţat demnitarii noştri, enoriaşi cu ascultare de duhovnici. După ce Preşedintele PCRM a primit cea mai înaltă distincţie a Bisericii Ortodoxe şi s-a iertat (ca nişte buni creştini) cu Preşedintele PL, noi ne putem bucura de pace. Putem să ne aşteptăm că în curând Mihai Ghimpu şi Vladimir Voronin vor depune împreună o coroană de flori. La placa comemorativă în memoria lui Valeriu Boboc. În Piața Marii Adunări Naționale, acolo unde a promis Dorin Chirtoacă. Şi cu aceasta putem spune uşuraţi că am scăpat de toate grijile şi frustrările noastre. Totu-i posibil în ţara noastră. Despre Chişinău, nici vorbă.

Chişinăul – capitală EUropenă, numai nu-i clar când?

Nu-i clar pentru ce ar veni europenii aici. Europenii călătoresc pentru turism – da ce să vadă la noi? Centrul istoric este distrus şi urâţit fără sfidare. Europenii nu vin să vadă „evroremont”, ei îl au pe al lor – „nastoiaşcii”. Europenii ar putea să mai vină pentru business, experienţe culturale. Pentru că nicăieri în Europa, dar chiar nicăieri, nu o să poată vedea clădirea Primăriei acoperită cu reclame, iar pe zebra de vis-a-vis parcate, mereu, taxiuri private. Europenii ar putea să vină aici numai ca să se convingă că există oraşe care vor în Europa fără să fi păstrat centrul istoric, aşa zis-ul „oraş vechi”.

Eu vreau un Primar ca Arturas Zuokas, Primarul din Vilnius. Să vină la lucru cu tancul, şi să treacă cu tancul respectiv peste zebra de la Poşta Centrală. Peste taxiurile parcate zilnic acolo.

Vreau înapoi prima Poştă din Chişinău şi am să fiu cu cei care boicotează „Leogrand” până în ziua în care cei de la „Summa Grup” şi „Moldpresa” or să reconstruiască patrimoniul distrus ilegal. Sunt unul din „Poştaşii Chişinăului” şi vreau ordine în ţara mea. Sunt cetăţean (plătitor de impozite), sunt mamă şi am mamă aici – deci vreau pace, vreau o ţară senină, şi dacă este nevoie pun umărul. Dacă este nevoie de făcut ordine, mă apuc să fac curat.

„Poştaşii Chişinăului” pun mâna pe mătură, şi eu sunt printre „poştaşi”. Şi tu poţi face ordine în oraşul tău – luni, 24 octombrie, ora 10:00. Să facem ordine începând cu Primăria Municipiului Chişinău!

Foto 1: Monument de arhitectură de însemnătate locală, – pe str. Veronica Micle, 11  - introdus în Registrul monumentelor de istorie şi cultură a municipiului Chişinău la iniţiativa Academiei de
Ştiinţe. Imagini realizate la 13.03.2011 de către Ion Ştefăniţă.

Foto 2 realizată de mine aseară,  20 octombrie 2011, dar puteţi face astfel de foto în orice zi, pe zebra din faţa Primăriei Chişinău.

La ora când îmi încep eu ziua oraşul este îngrămădit în întuneric cu tot amalgamul său de căsuţe din vechiul târg, blocuri sovietice cu multe etaje, chioşcuri proaspăt răsărite, vile cu steklopaket şi maşini care au inundat trotuarele. Puţinele luminiţe îmi dau senzaţia vagă de căldură şi de „acasă”. Nicăieri în Europa nu am senzaţia de acasă pe care mi-o dă Chişinăul, pentru că nici într-o altă capitală europeană nu mă trezesc dimineaţa cu senzaţia că oraşul de după geam arată ca o salată Olivie. O salată în care bucătarul a înlocuit ingredientele de bază cu mazăre, salam fiert şi ce a mai găsit prin borcane.

În dimineaţa asta nu am auzit măturătorii curăţind strada noastră, s-a făcut frig şi poate au făcut depresie de la ştirile care par a aduce suflul rece al alegerilor anticipate peste haznaua statului. Dacă este să judecăm după cum arată Chişinăul, măturătorii de mult timp nu se mai isprăvesc cu gunoiul de pe străzi, poliţiştii nu mai fac faţă maşinilor parcate pe trotuar, iar Primarul protestează fără inspiraţie împotriva demolării patrimoniului şi construcţiilor neautorizate. Este timpul ca „Poştaşii Chişinăului” să pună mâna pe mătură!

„Poştaşii Chişinăului” sunt persoane care au, sau vor să aibă copii pe care să îi vadă zâmbind, în somn sau aievea, acasă, într-o capitală europeană – Chişinău. Numai că nici o capitală europeană nu este celebră prin chioşcuri din lambriuri de plastic, business-centre de 7 – 9 etaje cu parcări subterane şi steklopaket chiar în inima oraşului vechi şi cu banere publicitare pe clădirea Primăriei.

„Poştaşii Chişinăului” sunt acei care în iunie 2011 s-au adunat lângă clădirea primei Poşte din Chişinău, ruinată de către „Moldpresa” şi „Summa Grup”, mama Hotelului „Leogrand” şi au zis „AJUNGE”! Poştaşii au cerut Poşta înapoi şi au transmis clar şi civilizat acest mesaj celor care au distrus un monument din patrimoniul naţional – „Leopres” („Leogrand” plus „Moldpres”), Primăriei Chişinău care era direct responsabilă de protejarea unei clădiri din patrimoniu care a supravieţuit chiar celui de-al doilea război mondial şi URSS-ului. Cei care se numesc „Poştaşii Chişinăului” au sesizat Prim-Ministrul şi Preşedintele ţării că este nevoie ca Inspecţia de Stat în Construcţii şi Procuratura Generală să i-a măsuri imediate pentru oprirea distrugerii patrimoniului arhitectural şi stoparea construcţiilor ilegale. „Poştaşii” au mers în Parlamentul R. Moldova şi au atenţionat că este sfidată legislaţia, iar businesul şi corupţia înghit patrimoniul cultural. La Primărie şi în media „poştaşii” au spus clar că dacă continuăm aşa Chişinăul nu va mai fi atractiv pentru turişti, iar cultura şi tradiţiile unei ţări nu pot fi centrate doar pe beciuri ca la Cricova şi Mileştii Mici (cât de ameţitor de frumoase nu ar fi acele beciuri).

Din iunie curent şi până în această săptămână „Poştaşii Chişinăului” alături de Consiliul Naţional al ONG din Moldova au boicotat businessul „Leogrand”, una din instituţiile care s-a făcut responsabilă de demolarea primei Poşte din Chişinău. Pentru că nici una din instituţiile statului sesizate să facă ordine în acest caz nu şi-au îndeplinit promisiunile şi responsabilităţile „Poştaşii Chişinăului” au decis să se apuce de făcut ordine în capitală, de la o luni.

„Poştaşii Chişinăului” sunt şi pot fi acei cetăţeni care consideră că o pătrime din patrimoniul arhitectural distrus prin corupţie, prin lipsă de ordine în cadrul instituţiilor statului şi sfidarea legislaţiei este prea mult. Dacă vreţi să fie ordine pe străzi, ordine în Primărie, Guvern şi Parlament, dacă vreţi ca instituţiile statului să aibă grijă de capitală şi ţară, indiferent de ce partide sunt la putere, este timpul să deveniţi unul dintre „Poştaşii Chişinăului”. Pentru început aveţi nevoie de o mătură sau alt de orice obiect bun de făcut ordine, cu care să veniţi luni, la ora 10:00, la Primăria Municipiului Chişinău. O să-i ajutăm să facă ordine lui Dorin Chirtoacă, pentru început – că demult nu a măturat prin Primărie (Direcţia Arhitectură de exemplu), o să spălăm geamurile – să vadă angajaţii Primăriei taxiurile parcate pe zebră, o să dăm jos păianjenii şi alţi trântori instalaţi în clădirea Primăriei Chişinău.

O să fie o clacă pe cinste, cu oameni senini ca Nata Albot, Nicu Ţarnă, Dumitru Ciorici, Nati Vozian, Vitalie Branişte, Tatiana Iatco, Ion Ştefăniţă, Corina Rezneac, Sergiu Ostaf, Iuliana Cantaragiu, Ion Schidu, Irina Maister. S-ar putea să aveţi surpriza să-l vedeţi la clacă şi pe Vitalie Dogaru. Se pare că deja le-am provocat pe Alina Radu şi Angela Aramă să-şi pregătească şi ele câte un mop pentru clacă. Dacă o să fie nevoie o să mergem peste o săptămână să facem ordine şi în alte instituţii ale statului, nu de alta da politicienii noştri sunt prea ocupaţi cu împărţirea funcţiilor şi trebuie ajutaţi să înţeleagă că este timpul să ne apucăm de treabă!

Deci, cine ştie să zâmbească şi vrea să fie ordine în capitală să-şi ia mătura şi vină cu „Poştaşii Chişinăului” – luni, 24 octombrie 2011, la ora 10:00, Primăria Municipiului Chişinău!

Colaj de Viorel Mardare.

În ultimii ani despre Biserica Ortodoxă se discută mai mult în context geopolitic, decât în contextul promovării valorilor creștine. Recent Președintele Interimar al R. Moldova, Marian Lupu, l-a decorat cu cea mai înaltă distincție de stat pe Patriarhul Moscovei și al Întregii Rusii, Kiril.

În cadrul aceleiași vizite în R. Moldova Patriarhul Kiril a înmânat  și el o distincție bisericească ex-Președintelui R. Moldova, liderului Partidului Comuniștilor, Vladimir Voronin, în “semn de înaltă apreciere pentru susţinerea pe care Vladimir Voronin a acordat-o mănăstirilor şi bisericilor creştin-ortodoxe situate pe teritoriul Moldovei”. Astfel, de două zile pe agenda publică a reapărut întrebarea despre legătura dintre politic și biserică.

L-am întrebat pe Președintele Interimar al R. Moldova, care este contextul politic al decorării Patriarhului Kiril cu Ordinul Republicii. Președintele Lupu a răspuns că “nu există nici un context politic. În orice țară creștină se oferă distincții pentru conducătorii bisericilor majoritare, ei fiind cei care promovează valorile creștine și pacea interetnică. Așa ar fi făcut și Președintele Cehiei dacă țara sa ar fi fost vizitată de Suveranul Pontif, pentru că Papa și Biserica Catolică reprezintă majoritatea în Cehia”. Marian Lupu a mai menționat că “i-a acordat Ordinul Republicii Patriarhului Kiril pentru a asigura echilibrul [între distincțiile oferite Bisericii Ortodoxe]”, făcând referință la faptul că în 2010 ex-Președintele Mihai Ghimpu a oferit Ordinul Republicii Prefericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.

Marian Lupu a declarat că a existat o înțelegere anterioară prin care el a dorit să ofere Patriarhului Kiril Ordinul Republicii cu condiția că nu va primi în schimb nici o distincție. Președintele Interimar a recunoscut că “fiind unul din ctitorii Mănăstirii Curchi, nu este neapărat încântat că Președintele PCRM a primit la acea mănăstire o distincție bisericească. Dar odată ce Patriarhul Alexei al II-lea, predecesorul lui Kirill, a promis distincția respectivă lui Vladimir Voronin, Ordinul Sfîntului şi Cuviosului Kneaz Daniil de Moscova trebuia să ajungă la Președintele PCRM”. Președintele Lupu a remarcat că “este normal ca politicienii să se întâlnească cu conducătorii bisericilor, astfel cum se întâlnesc și cu alte persoane publice. Mi-a plăcut că am discutat cu Patriarhul despre subiecte bisericești – echilibru, înțelegere, înțelepciune, și nici un cuvânt despre politică”.

Pe de altă parte liderul Partidului Liberal, Mihai Ghimpu, consideră că “vizita Patriarhului Kiril este una cu subtext politic foarte clar, că altfel de ce au întețit-o capii bisericii ruse în R. Moldova? Numai în context politic poate fi oferită o distincție bisericească Președintelui PCRM, partidul care a distrus locașe sfinte și de mâna căruia au căzut martirii bisericii din Basarabia. Vladimir Voronin nu a făcut nimic pentru Biserica Ortodoxă din R. Moldova atunci când la Mănăstirea Curchi era casă de nebuni”. L-am întrebat pe Mihai Ghimpu dacă nu tot din considerente politice, în timpul cât a fost Președinte Interimar, i-a oferit Ordinul Republicii lui Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române şi post-mortem Patriarhul Teoctist. Ex-Președintele Ghimpu a răspuns că “Biserica Ortodoxă din România a donat bani și a ajutat la reconstruirea bisericilor din R. Moldova, iar Rusia, în timpul ocupației sovietice, a distrus bisericile din țara noastră”.

Foto preluate de pe pagina web a Președenției R. Moldova și a Mitropoliei Moldovei.

Post Scriptum:
Le mulțumesc Președintelui Lupu și ex-Președintelui Ghimpu că au fost de acord să discute cu mine pentru un exercițiu de jurnalism digital. Recunosc că am folosit procedee jurnalistice doar pentru a reda informația acum, căci pentru a obține informația am folosit, în special, tehnici de lobby. De îndată cum îmi fac timp, o să relatez și părerea mea personală  despre relațiile politicului cu biserica noastră, tot ce am spus deja azi Președinților, la telefon.

Orice moldovean s-a întrebat la viaţa lui ce ar trebui să ofere unui străin în aşa fel ca cel din urmă să se pătrundă de spiritul moldovenesc. Eu a-şi vinde „soluţia” la problemă lui Igor Dodon, pentru 10 becuri de calitate. Pentru că puteţi lua vin, bomboane, suveniruri etc., şi nu vor cântări cât „VIP Magazin”. Şi aveţi grijă să fie nr. revistei de la sfârşit de an, acolo unde sunt cei mai scumpi moldoveni. Iar dacă vreţi să fie ieftin, rapid şi distractiv daţi un link la “VIP Magazin”. Spiritul moldoveanului se reflectă cel mai bine în topuri unde politicianul are timp de doua săptămâni şase sute de voturi şi apoi într-o oră face şase mii de voturi. Ideile simple sunt geniale, Sergiu Gavriliţă a încropit un top în care a mizat pe rânza moldoveanului, şi nu a dat greş. Eu am avut multe rezerve când am regăsit numele meu la nominalizarea pentru „Femeia anului”. Acum spun cu mâna pe inimă că s-a meritat – datorită acestei aventuri azi am râs cu hohote şi am înţeles că topurile moldoveneşti au un preţ de cazinou.

Am notat experienţa, las la o parte topul şi VIP-urile să facă bani-voturi. Am câţiva colegi care se distrează serile pe net şi am să fiu, din când în când, pusă la curent cu rezultatele topului de la „VIP Magazin”. Să nu pierd, totuşi, momentul în care un concurent adună 60 000 voturi într-o oră. Pentru „fanii” mei care s-au plictisit de vipuieli-păruieli şi înţeleg că miza lor nu cântăreşte cât un politician am o propunere mai distractivă. Estimaţi în timp sau bani cât vă costa să mă votaţi pe net şi oferiţi-mi acest interval de timp sau suma de bani pentru a organiza activităţi publice de protejare a patrimoniului arhitectural din Chişinău. Cu alte cuvinte, veniţi cu mine în rândurile „Poştaşilor Chişinăului”, o să vedeţi de aproape VIP-uri veritabile (din media de ex.) şi o să vedeţi cum se fabrică un eveniment public. Scrieţi-mi la antonita_fonari@yahoo.it care este donaţia voastră de timp sau bani pe care vreţi să o faceţi pentru „Poştaşii Chişinăului” şi eu o să vă scriu cum putem folosi concret donaţia voastră de timp sau bani. Până la urmă sunteţi curioşi ce puteţi face cu câţiva lei sau cu câteva minute într-o cauză publică, aşa-i?

Am prietene care nu mai cumpără “VIP Magazin”, pentru că nu au chef să dea bani pentru imagini „glamour” a unor persoane pe care nici machiajul şi nici luxul nu le pot face interesante. Eu nu cumpăr reviste cu VIP-uri decât când am siguranţa că găsesc acolo personalităţi, oameni care ştiu să facă şi altceva decât bani care nu sunt impozitaţi. R. Moldova e prea mică ca să aibă câteva sute de VIP-uri autentice. De altfel, la noi, VIP chiar a devenit echivalentul potenţialului de plată pentru 2 pagini într-o revistă.

Sunt printre oamenii care apreciază personalităţi interesante, care au ceva de spus, care au realizat ceva într-un domeniu concret. Nu mă interesează VIP-urile, mă fascinează liderii de opinie, admir oamenii cu spirit civic. Dar până la urmă nu aşi fi abordat subiectul dacă nu aşi fi avut surpriza să mă regăsesc într-un top online al revistei „VIP Magazin”. Mă refer la topul „Omul anului 2011”, nominalizarea „Femeia anului”. Dacă m-aţi întreba dacă mă cred femeia anului v-aşi răspunde ca şi la întrebarea dacă vreau să devin preşedinte al ţării. Apropo, sunt cu „preşedinte” la fel de comodă ca şi cu „preşedintă”, mă refer la formulele de adresare …feminizate.

A zice că Antoniţa Fonari este „femeia anulului” sună la fel de subiectiv precum a spune că Natalia Barbu este „femeia anului”. Nu sunt VIP şi tratez apariţia mea în „VIP Magazin” ca pe oricare apariţie media. Am fost doar mirată să aflu că topul cu pricina nu este unul plătit de „comanditar”.

Cred că liderii de opinie trebuie să-şi asume şi chiar să-şi asigure prezenţa în media. Reţelele de socializare şi media ne ajută să ne promovăm ideile şi produsele intelectuale. Liderii de opinie trebuie să-şi asume apariţiile publice. Spre deosebire de VIP-uri reale şi închipuite, liderii din societatea civila nu au creatori de imagini, timp/bani pentru saloane de frumuseţe şi branduri vestimentare scumpe.  Un lider de opinie din societatea civilă este o persoană cu farmecul sau stresul pe care îl generează caracterele autentice. Spectatorii se identifică cu liderii de opinie pe care îi simt gândind la fel şi pe care îi percep având o viaţă normală.

Mass-media a creat o nişă aparte în nişa liderilor de opinie – segmentul ocupat de lideri din societatea civilă. Odată cu extinderea pieţii media câţiva ONG-işti au devenit destul de cunoscuţi publicului larg. Este vorba despre ONG-işti care dau dovadă de spirit civic, voluntariat, cunoştinţe şi în afara cadrului lor profesional. De obicei este vorba despre bărbaţi care vorbesc despre politică. O colegă înţeleaptă din Consiliul Naţional al ONG din R. Moldova m-a îndrumat să nu refuz subiectele media care ţin de politică, pentru că asta alimentează stereotipurile că femeile nu se pricep la politică. Aşa că prezenţa mea în spaţiul public este un fel de a fi, de a comunica; dar şi o muncă şi o conectare zilnică la realitate – ştiri, reţele de socializare, evenimente. Acum s-ar părea că mă simt încântată să apar cu poziţii civice şi vorbind despre politici sociale. De fapt mi-ar place să scriu, în special despre şi pentru copii. Totuşi, imaginea asumată de lider de opinie mă face să-mi asum nişte responsabilităţi sociale. Este un preţ pentru care accept să-l plătesc, pentru o cauză pe care o împărtăşesc cu cei care mă obligă să fiu cetăţean activ prin faptul că, uneori, mă apreciază într-un fel f. simplu şi senin.

VIP-urile sunt persoanele care nu pot trece pe stradă din cauza admiratorilor şi oamenilor care le cer autografe. Bănuiesc că celebrităţile au o viaţă grea şi nu în zadar cele mai tari VIP-uri s-au frânt sub povara faimei, refugiindu-se în alcool, droguri etc. Să fii lider de opinie pentru un anumit segment al comunităţii este firesc, poţi să fii doar o persoană responsabilă şi echilibrată (sau nu prea). Importanta mea vine din interior, din liniştea şi autoaprecierea personalităţii. Mă refer la sensul …psihologic al cuvântului „personalitate”.

Mi-a trecut prin cap să-i rog pe cei de la „VIP Magazin” să mă scoată din concursul online de desemnare a „femeii anului”. Dar m-am gândit că de vreme ce accept că sunt lider de opinie nu mai decid doar eu ce sunt în ochii oamenilor. Mă gândesc la acei oameni care mă opresc zilnic în stradă, cei care se apropie de mine în piaţă sau în vreo staţie, ca să-mi spună ce cred despre mesajul meu public. Bineînţeles că nu sunt asaltată de admiratori şi doar 10 – 15 persoane necunoscute îmi spun săptămânal că apreciază ce fac eu. Dar atunci când eşti lider de opinie imaginea ta este un fel de chezăşie a unor oameni (indiferent cât de mulţi sunt) că se poate şi mai bine, că ne mişcăm cu bine înainte…

Prezenţa mea în topul de la „VIP Magazin” rămâne pentru mine un fel de întâmplare şi un compliment de la jurnaliştii de acolo. Dar pentru cei care îmi împărtăşesc ideile şi pentru colegii din domeniul meu de activitate o femeie din ONG într-un top de „VIP-uri” poate însemna recunoaşterea meritelor şi prestaţiei femeilor cu spirit civic. Aşa că am să urmăresc cu interes acest joc de-a VIP-ul în contextul numelui unui lider de opinie din sectorul neguvernamental. Acum cele mai multe voturi le împart cu interpreta Natalia Barbu. Este un joc de-a diferenţa între cer şi pământ, dar dacă câştigă liderul de opinie ONG-urile vor şti sigur  – creditul de încredere nu vine doar din bani şi afinităţi de rubedenie.  Votaţi cum aveţi chef, dacă simţiţi necesitatea

Mă întrebam cine este Hillary Clinton, un lider politic, un VIP, un lider de opinie, o personalitate marcantă a istoriei? Mă bate gândul că din toate, peste ani, cel mai putin important va fi statutul ei de VIP.

Urmând modelele mele de personalităţi concluzionez că liderii de opinie sunt cei care impusionează dezvoltarea comunităţilor şi asta contează în timp.

În R. Moldova, unicul spaţiu care nu abundă de publicitate directă la diferite mărci de ţigări sunt panourile stradale şi mass-media, pe de altă parte se pare că strategia de promovare a ţigărilor noi accesează metode mult mai „necurate”. Hai să vedem, cum credeţi – ce grup-ţintă vânau producătorii şi vânzătorii de tutun când au lansat „Marengo” – aceeaşi marcă şi acelaşi ambalaj pentru ţigări şi pentru ciocolată? Numai după un an, după ce „Tineri şi Liberi” a avut suportul jurnaliştilor ciocolata „Marengo” a fost scoasă din vânzare în magazinele „Bucuria” şi supermarket-uri, fără ca cineva să plătească amenzi, bineînţeles.

Acum ne întrebăm cum (şi de ce) se face că în ultimii ani, fumatul este promovat mult mai activ în revistele din ţară? De exemplu în „VIP magazin” apar tot mai multe poze prin care se promovează ţigara ca un obiect de lux, ca atribut de creaţie şi extravaganţă. Din câte ştim, nu toate persoanele care au apărut cu ţigări sau pipe în numărul din mai 2011, nu doar că nu fumează, dar şi au probleme de sănătate din cauza mirosului de tutun. Ne întrebăm dacă protagoniştii fotografiilor au promovat întâmplător consumul de tutun şi care este interesul revistei „VIP magazin” să publice fotografii ale personalităţilor populare în mediul tinerilor şi al femeilor cu un venit mediu în ipostaza de fumători?

Iată poze din “VIP magazin”, mai 2011 (primele 5 foto):

Deci, este vorba că vedetele din showbiz promovează produsele de tutun pentru că acesta este modul lor de viaţă, asta este imaginea şi valorile pe care doresc să le transmită şi membrilor familiilor lor sau o fac fiind plătiţi de producătorii de tutun pentru a convinge membrii familor noastre că a a fuma este un stil VIP?..

Astăzi rămânem doar la „VIP magazin”, şi vă amintim că în trecut persoanele care apăreau cu ţigări, lulele şi alte metode de promovare a fumatului erau în special politicienii, actualmente persoanele care promovează consumul de tutun vin din diferite medii. În cazul în care promovarea produselor de tutun va continua la fel de agresiv în media, nu ştiu cum am putea fi convinşi că este o întâmplare şi că persoanele pe care le admirăm nu ne vând reclamă ascunsă la produsele din tutun.

Toate fotografiile sunt preluate de la „VIP magazin”şi la desert o emisiune TV realizată de Rodica Ciorănică pentru Prime TV – ce vă pare că promovează Ştefan Petrache în acest material?..