Nov
23
Crizanteme şi poveşti
Monday, 23 November 2009 | 3 comentarii
Ajung obosită şi fericită după o zi plină şi f.frumoasă. Înghesui crizantemele pe care le-am primit de la colegul meu Eduard în vaza cu flori de la soţul meu. Merg să-l sărut pe Nicolae, care mă previne că-i ocupat – citeşte ceva important. Mă supăr „vizibil” şi merg să văd cum dorm picii. Îngeraşii mamei au adormit până să ajung şi mi-e aşa un dooor să-i alint puţin. E abia 9 seara, iar în casă-i o linişte lină cu miros de crizanteme.
Hopa! Acum observ că nu mai ştiu care flori sunt de la colegul meu şi care de la soţul meu, mi-au luat flori …la fel. Bărbaţii care mă respectă mă ştiu aşa de bine? Sau
cumpără flori din acelaşi loc?
Că tot mi-am pus ochelarii, îmi dau seama ce carte groasă şi
bănuitor de colorată citeşte soţul meu. Mda, Nicolae este absorbit de culegerea cu 300 de pagini a lui Petre Isperescu, „Basmele românilor”. Încă nu ştiu dacă o face pentru a fi „înarmat” în serile când culcă picii sau pentru că bărbaţii care au prichindei au şi pretext să (se) copilărească
Ce ştiu eu cu siguranţă – chiar şi soţul meu, care-i f.corect şi sincer de felul lui, are mereu câte-o poveste pentru zilele când simte că proza vieţii poate impune dialoguri conjugale.
Desen: www.clopotel.ro
Comentarii
3 comentarii

Salutare Antonita,
pupici la Teia si Mircea, sunt adorabili si cam de-o varsta cu Alex al meu. Te-am cautat de mai multe ori pe net, iar acum am dat de blogul tau.
Daca citesti mesajul contacteaza-ma pe MSN sau e-mail la adresa de mai sus.
Iaca acum imi dau seama cind se va apuca Tudor al meu de citit ceva, ca are o carte pe care i-am dat-o de un an si tot in sertar o tine!
Bravo, Nadia! Tudor al tau nu iubeste sa citeasca carti? Rusinica lui! Dar tu? Ai citit vreun capitol din cartea pe care el ti-a oferit-o? ai… ai… ai… lasati lectura site-urilor si blogurilor si treceti urgent la carti!