Mar
4
Hai-hui toată ziua prin oraş…
Wednesday, 4 March 2009 | 9 comentarii
Am descoperit că dacă ai nevoie de un ghid voluntar, este cazul să te adresezi la oamenii simpli şi niţel în etate, orăşeni cu stagiu şi …pietoni de felul lor. Am redescoperit plăcerea de a spune „bună ziua” când intru într-un magazin şi de a mi se răspunde în română, cu zâmbet larg şi cu respect. Am chiar plăcerea să intru în magazine mai scumpe şi vânzătorii să fie f. atenţi, chiar dacă sunt în blugi şi nu am încălţăminte şic cu toc de 20 cm.
Iaka cum aflu că Bucureştiul este tare simpatic :) dacă îl vizitezi pentru o zi şi toată ziua ai de făcut doar o viză
În rest ai tot timpul de pe lume să intri prin librării, florării şi magazine pentru copii, să ei agale prânzul într-un local „în care fumatul este permis”, dar în care la ora respectivă sunt doar cliente-bunicuţe nefumătoare şi să te bucuri din tot sufletul că ai Roaming, dar s-a descărcat mobilul (YESSS)!
Aha, la 183, Mihai Eminescu, Bucureşti, se află Ambasada Indiei, un loc şi nişte angajaţi fără pretenţii şi fără mulţi vizitatori, unde primeşti viza peste câteva ore. Poţi completa formularul de viză în limba română, vorbi lejer în română cu toţi angajaţii şi te costă toată afacerea aceasta vreo 55 Euro.
Iar de la 16:00 când ei viza şi până la 19:55 când ai trenul spre Chişinău poţi să faci o promenadă fantastică pe jos de la Ambasada Indiei până la Gara de Nord. Ei, dacă faci prea multe cumpărături pe drum – poţi să ei pentru o staţie Metroul, este şi asta o chestie …psihoterapeutică dacă casa ta este într-o ţară unde şi capitala e doar un oraş mai mare:)
În cel mai nebun ritm sunt zile în care este chiar f. posibil să ne relaxăm şi să facem doar cât putem, numai cât e f. necesar, să râdem la glumele unui băieţandru care vinde mărţişoare şi să ne doară în cot de şoferi neciopliţi
Comentarii
9 comentarii







Jurnalul Soacrei Mici
E Stilat
Nata Albot
Antoniţa Fonari

Ce bine Antonita ca mai scrii pe blog
ca la birou nu mai reusit sa ne spunem impresiile despre toate activitatile noastre, altfel pauza de masa ar trebui sa tine o jumatate de zi
.
Antonita,
mai veneam pe la tine din cind in cind, dar nu dadeam de toate surprizele pe care le aveai pregatite pentru vizitatorii, care treceau doar prin treacat. Azi, am decis sa dau o fuga pe la tine, dar cu conditia ca voi ramine ceva mai mult ca de obicei si am descoperit comori de nepretuit. Esti o adevarata “gospodina” a CUVINTULUI. Stii cum sa arangezi cuvintele asa incit sa para pur si simplu niste cununi impletite de ginduri si formulari literare pe care doar in literatura clasica le poti gasi. Tine-o tot asa. Voi intra mai des pe la tine, mai ales ca usa iti este mereu deschisa.
cu respect
LG
ei, iaka
sunt si eu
) gospodina la ceva, draga Lucica – MERCI de apreciere
Salut Antonita,
Buna invitatie mi-ai facut, iata-ma in ospetie! Ce zi frumoasa ai trait, parca m-am vazut si eu alaturea de tine la o plimbare pe strada Mihai Eminescu din Bucuresti! Mai mergem si data viitoare?
Irina
…numai ca data viitoare nu va fi curand si poate in Canada, undeva mai departe de orasul in care este casa ta, Irinuta, draga
cu mobilele inchise si vorbind despre cate in luna si stele, ca tare mi-e dor sa povestim pana ni-o obosi gura
salut Antonita,
daca ai timp, scrie te rog care sunt documentele necesare pentru a obtine viza in India… pe site-ul ambasadei nu le-am gasit
mersi anticipat!
Adriana, uite scriu când am timp – aşa-i viaţa mea mai ritmată
Vezi http://www.embassyofindia.ro şi sună la 0040-21-2115451, 6190236 sau scrie-le la office@embassyofindia.ro
Este mai bine să vorbeşti cu angajaţii Ambasadei Indiei, ei îţi vor explica cu ce te duci la ei, in dependenţă de scopul călătoriei. Toată lumea de acolo vorbeşte româna şi toţi angajaţii sunt destul de drăguţi.
ok voi incerca sa-i contactez, mersi pt sugestie!
Ai solicitat viza pentru scop de voluntariat in India? Eu voi merge cu sotul meu in decembrie intr-un program de 3 saptamani si urmeaza acum sa aplicam pentru viza. CUm ma sfatuiesti sa aplic, ca turist sau ca voluntar?
Multumesc,
Ana