Jurnalul Soacrei Mici

Sexualitate in anticariat

E Stilat

Guy & Jude pentru Dior

Nata Albot

Eu sunt cu ochii pe voi…link obligatoriu

Antoniţa Fonari

Gând bun la cumetre

La ULIM, a fost lansat „Jurnalul săptămânal la EUROPA LIBERĂ”, 4 (noiembrie 2007 – decembrie 2008). Mai mulţi protagonişti (printre care şi subsemnata) ai elegantei şi captivantei ediţii, au fost invitaţi să-şi împărtăşească impresiile despre scrierea jurnalului respectiv. A fost un eveniment f. cald şi relaxant, cu multe glume, istorioare de suflet. Jurnalul este o experienţă inedită prin care nişte oameni de profesii şi …provenienţă geografică diferită ) reflectă istoria ţării prin istoria lor personală.

Istoriile din Jurnalul Europei Libere oferă nişte detalii umane despre oamenii respectivi, detalii valabile pentru o scurtă perioadă din viaţa lor, dar suficiente pentru a le vedea partea publică vis a vis de partea personală. Sunt curioasă să citesc jurnalele aceloraşi oameni peste un anume timp, să văd ce alte preocupări şi gânduri au peste o săptămână sau peste un anotimp. Lucru realizabil în cazul cu blogurile Iar pentru că eu am un blog pe care scriu când apuc ceva timp între familie şi serviciu, adică f. rar, puteţi citi despre cum a fost o săptămână din viaţa mea în perioada 21 – 25 APRILIE 2008, în varianta neredactată de cei de la Europa Liberă

 

LUNI.

Cineva mă bate cu entuziasm în cap, după ce mă dezmeticesc îmi dau seama că obiectul …deşteptării forţate este receptorul telefonului de pe noptieră. Teia, unul dintre prichindeii mei de 10 luni, iarăşi s-a trezit cu noaptea în cap şi are chef de multă mişcare. Soţul meu face planurile lecţiilor de engleză pentru elevii lui din clasele primare şi pentru că la ora şapte trebuie să iasă din casă a adus-o pe Teia în patul nostru. Evident, dacă Teia rămâne în camera copiilor îl trezeşte pe Mircea, numai că la fratele său nu ajunge cu …obiecte contondente, pentru el spune sonor „Co-co-co, co-co-co…” Dar pe moment sunt eu jertfa Teii, imediat devin ţinta precisă a dragostei ei, ca în fiecare dimineaţă „mă sărută” pe toată faţa până îmi vine să o iau la sănătoasa. De câteva zile este răcită şi îi curge nasul, ca să nu-mi pară puţin când mă sărută mai si salivează, că îi iese dinţii. Of-of, hai la baie fată!

Pe la opt se trezeşte Mircea si comentează cu spor „bar-bar”, „barbar”… Începe să sune telefonul la fiecare câteva minute, trebuie să trimit câteva mesaje urgente, să fac terci şi lapte la copii, să le spăl sticluţele, să le curăţ şi pun la fiert legumele pentru supica de la 12:00, între timp să mai pun la punct nişte amănunte cu persoanele publice şi voluntarii implicaţi în ultima zi a Săptămânii Naţionale a Voluntariatului (SNV). Cu adevărat, barbară dimineaţă!

La prânz casa este răvăşită, copii au colaborat – Mircea a deschis sertarele pătucurilor lor, iar Teia a scos toate hăinuţele şi le-a înşirat pe podea. Am scos si eu toate hainele mele din dulap şi le-am lăsat pe masa de călcat, după ce am identificat cu ce mă îmbrac în goană. Îi raportez în uşă soţului ce vitamine am dat la copii şi îi transmit schimbul în felul acesta…

În taxi, ca de obicei, mai discut la telefon cu colegii despre planurile zilei şi cu mass-media, despre evenimentele SNV de după-masă. După ce văd mesajele şi verific dacă vine veterinarul, ies să o întâlnesc pe Vitalia Pavlicenco. Precum şi alte persoane publice, doamna deputat are o misiune de voluntariat – să îngrijească de câinii comunitari. În curtea Şcolii serale nr. 2, unde avem birourile, o căţea a născut în prima zi de SNV 3 căţei, administratoarea şcolii ne-a zis că vor fi îngropaţi de vii, ca să scape de ei. Am convenit să le găsim stăpâni şi să o sterilizăm pe mama lor, doar sa-i lase în viaţă. Astfel s-a ajuns ca doamna Pavlicenco – în faţa camerelor a 2 posturi TV şi alături de reporteri de la importante posturi de radio – să fie naşa lui Tărcăţel, Mauş şi Ramon. De vreun an la noi s-a mai oploşit şi o căţea bătrână cu o hernie uriaşă, acum deputatul o duce şi pe ea la Clinica Veterinară, să facă radiografie.

Este pentru prima oară în ultima săptămână când nu reuşesc la un eveniment, Directorul TDV şi câţiva voluntari aleargă la şedinţa de evaluare a SNV 2008. Eu şi încă două colege alergăm cu pachetele la ultimul eveniment al SNV – mergem cu domnul Mihai Ghimpu, Preşedintele Consiliului Municipal, într-o familie cu 7 copii, mezinul având foarte mari probleme de sănătate. Sunt impresionată cum reacţionează copii la unul dintre daruri – o enciclopedie şcolară – stau ciucure şi o citesc împreună cu ochi strălucitori. Sunt şi mai surprinsă de cum comunică cu familia domnul Ghimpu, la telefon îmi părea mai …rece, mă face admiratoarea sa ca şi om când după ce pleacă televiziunea scoate din buzunar şi lasă familiei 3000 de lei – fără discurs şi fără recipisă…

Mă întorc la birou pe la 7 seara, găsesc un buchet enorm de lalele purpurii de la un coleg şi o scrisoare supărată de la un partid politic – rămân şocată de mesaj şi decid să-mi vad de agendă, dacă aşi răspunde acum aşi face-o …mai puţin diplomatic.

Adorm cu sentimentul că cineva mă bate în cap …cu o scrisoare foarte grea de răutate…

 

MARŢI.

Dimineaţa îl rog pe soţul meu să luăm dejunul împreună,  chiar dacă, de obicei, în cursul săptămânii nu ne permitem luxul dublu de a servi dejunul şi încă împreună …bem ceai la 5 dimineaţă (mulţumesc cerului ca cei mici încă dorm) şi discutând despre scrisoarea de la Partidul care consideră că SNV a fost o activitate din care ONG au avut bani de la finanţatori, iar unele persoane publice au muncit din greu pentru rezultatele noastre. Nicolae consideră că trebuie să fiu mândră că am făcut 3 săptămâni voluntariat, iar colegii apreciază profesionalismul meu, îmi aminteşte că oamenii îi văd pe alţii prin oglinda faptelor personale. Soţul meu mă mai tachinează niţel că am discutat de 4 ori cu o TV să meargă la evenimentul de voluntariat al persoanei publice nemulţumite şi apoi TV respectivă a reflectat evenimentul de câteva ori. Pe când eu am muncit enorm pentru identificarea cazurilor, comunicarea cu persoanele publice, am făcut subiectele de presă, am lucrat cot la cot cu voluntarii şi am comunicat permanent cu membrii Coaliţiei pentru promovarea legii şi activităţilor de voluntariat… Chiar nu m-am supărat pe nimeni că nu a apreciat public contribuţia mea sau a ONG pe care le reprezint şi că în cadru au apărut doar VIP-urile… Totuşi, după un efort considerabil şi sincer un mesaj care sfârşeşte cu „Chiar daca sunt director de ONG din 2001, oricum consider ferm ca pana acum ONG-urile nu au mişcat măcar cu un mm societatea înainte, fiindcă ceea ce fac – fac doar de dragul făcutului, ca sa nu zic de dragul raportului trimis finanţatorului” îmi lasă un gust amar. Am propus deputaţilor din toate partidele să se implice în SNV, consider că ONG trebuie să colaboreze cu toată lumea care poate contribui la creşterea capitalului social al ţării noastre… OK, vom lucra cu toată lumea şi în continuare, cu o singură excepţie… deputăţească şi politică. Până la urmă contează că anumiţi oameni, ajunşi în culmea disperării au primit şi prin efortul nostru o rază de speranţă, iar pentru unii a contat enorm că au primit şi mâncare normală înainte de Paşti…

După maratonul cu copii, telefoanele, e-mail-urile şi 2 şedinţe ajung la o recepţie în familia Ambasadorului SUA. La recepţie le povestesc unor colegi de la Ambasada SUA  şi de la Fundaţia Soros despre căţeii din curtea de la serviciu. Spre surprinderea mea ei se oferă să le găsească casă la căţei şi să contribuie financiar pentru operaţia căţelei cu hernie.

Sunt foarte fericită, mai ales şi pentru că în sfârşit am mers mai mult pe jos şi am râs din suflet!

 

MIERCURI.

Plouă şi asta îmi aminteşte de copilărie, când stăteam în casă cu toată familia. Iau dejunul cu copii, ei comunică veseli în limba lor, papă bastonaşe de porumb şi din când în când le umezesc şi le înşiră pe scăunelul şi căruciorul lor. Eu mă resemnez şi mănânc terciul şi laptele care a rămas de la cei mici…

Pe la opt Teia şi eu îl legănăm pe Mircea în pătucul lui, apoi Teia adoarme şi ea la sânul meu. Sunt aşa de drăgălaşi şi …îngeraşi în somn. Somnul copiilor, muzica lui Vivaldi  şi ploaia îmi amintesc că sunt un om foarte fericit şi dator lui Dumnezeu.

Până la prânz citesc nişte proiecte pe care trebuie să le jurizez, după ce vine soţul să preia copii, merg la Casa Guvernului, particip la o şedinţă cu un ministru agreabil şi câţiva colegi din ONG pe care îi respect mult.

Vin la birou cu o dispoziţie bună, dar ne sună de la Clinica Veterinară, după o operaţie de 5 ore – trebuie să mergem după Puşa, câinele vagabond pentru care suntem gata să dăm 500 de lei numai să nu-l mai vedem zilnic cum îşi târăşte hernia după el… Dispoziţia mea scade simţitor când ni se spune că operaţia, investigaţiile ulterioare şi medicamentele vor costa peste 2000 de lei. Animalul este foarte slăbit după operaţie şi va trebui să-i punem injecţii de două ori în zi timp de 5 zile, deci – inclusiv de Paşti… Îl luăm la birou, chiar dacă am fi mai puţin miloşi …tot nu am lăsa în stradă 2000 de lei.

Vine cineva şi ne spune unde a dispărut un alt câine vagabond căruia îi dădeam de mâncare. Doi dinte angajaţii şcolii serale s-au supărat că lătra noaptea şi după ce a plecat lumea pe acasă i-au tăiat gâtul. Toata lumea din birou rămâne mută o habă de vreme…

Seara târziu, după ce mai lucrez la o scrisoare pentru Parlament cu privire la CCCT, simt că mi-e tare dor de prietenii mei care stau in Bruxel, dar ei nu răspund la telefon şi mă duc acasă la cei de care mi-e dor mereu când nu-s lângă ei.

 

JOI.

Îi scriu succint cu privire la adopţii unei prietene care acum locuieşte cu familia în Norvegia, are un băieţel şi au decis cu soţul să mai adopte o fetiţă din R. Moldova. Doamne ajută-i pe ei, dar şi pe o mică fiinţă să se bucure de o familie minunată! Se pare că va fi f. dificil, încep să studiez proiectul de lege cu privire la adopţii, am câteva motive serioase să mă expun pe marginea documentului, ştiu şi deputaţii prin intermediul cărora se poate face advocacy. Şedinţă la Parlament, şedinţă cu voluntari, şedinţă cu contabilul, o duzină de scrisori la care trebuie să răspund urgent.

Bunicul copiilor noştri este bolnav şi nu-i poate vizita, totuşi, dimineaţă a venit bunica lor şi am scăpat de responsabilitatea prânzului şi de ai adormi. Spre seară simt că am avut mai mult timp pentru lucru – lista de restanţe s-a micşorat simţitor. Trăiască bunicii copiilor noştri, care de fapt ne sunt prieteni de familie şi părinţii unui bun prieten al meu! Trăiască rudele pe care ni le facem singuri, adică prietenii noştri!

 

VINERI a reieşit din ziua de joi. Adică, ca şi de sute de ori până acum, plec acasă …a doua zi după ce am ajuns la birou. Schimb scutecele celor mici, le dau să bea, aerisesc casa. Când ajung în pat se luminează de ziuă, mă cuibăresc în braţele soţului şi îi zic că am venit şi regula e să fiu sărutată. Simţul umorului se trezeşte înaintea lui Nicolae, mormăie somnoros şi bonom: Femeile care ajung la ora asta acasă, ar trebui să vină sărutate… Adormim zâmbind, peste vreo două ore vom auzi comentariile super-matinale ale Teiuţei.

Dimineaţa trece cu nechezat de cal nărăvaş, soţul meu alergând prin casă cu Mircea în spate. Fiul nostru are un râs zglobiu şi foarte molipsitor, mi-a încărcat bateriile cu voie bună pentru tot restul zilei.

La prânz mă prezint cu jurnalul la Europa Liberă, ştiu în mare parte şi ce va urma după ce citesc jurnalul. În afară de maratonul cu prichindeii şi serviciul, am rezervat în agendă timp pentru cadourile de Paşte – pentru mămica, socri, prieteni şi nănuţii copiilor. Seara, bineînţeles, doamna Pavlicenico, va veni aşa precum deja face zilnic să-i punem injecţia Puşei şi să-i hrănim pe toţi câinii comunitari de prin curte.

În săptămâna aceasta un coleg ONG cita din Saint Exupery o frază care m-a copleşit în copilărie: Suntem responsabili pentru cei pe care îi îmblânzim…

Jurnalul a ieşit cam mare şi am notat doar un sfert din ce m-a făcut mai om în această săptămână, poate chiar să-mi fac un blog pe www.ladyclub.md ?

Comentarii

Copyright ©2008 Antonita Fonari. Toate drepturile rezervate.