Deodată viaţa începe să bată rapid în timpane si frica vine din toate colţurile peste mine. Toate urgenţele, scrisorile, rapoartele care îmi păreau extrem de importante devin neînsemnate… De fapt este o uşor sesizată frică permanentă, care devine insuportabilă, uneori. A venit iarăşi frica, acum însă e târziu şi nu îi pot telefona mamei… Pot să fug ca să-i strâng la piept pe acei a căror mamă sunt, dar ştiu că neliniştea mea ei o simt cel mai bine. Nu pot şi nu am dreptul să fug de frica care mă copleşeşte, trebuie să lupt cu ea. Rămân în casa mea virtuală să scriu, să mă regăsesc în gânduri logice… Afară au început să urle câinii şi noaptea îmi aduce tremur în suflet, iar frica revine cu fiecare bătaie de inimă. Frica vine mereu să-mi amintească că mama mea este bolnavă şi la vârsta când tot mai muţi oameni mor în această ţară vitregă pentru bătrânii ei…

Mama mea este unica mea legătură cu familia în care am crescut, ea este dovada copilăriei mele, puntea spre toate femeile, demult apuse, din neamul meu, femei trecute prin războaie, boli, foamete. Mama mea îşi doreşte să fie ultima din această …linie de femei, care a fost presată să se conformeze gurii târgului, să facă faţă rigorilor impuse de alţii. Mama s-a născut cu o cetăţenie şi îmbătrâneşte cu alta, chiar dacă niciodată nu a fost întrebată dacă se vrea româncă sau moldoveancă.

Mama a îndurat foame în copilărie, trecând războiul şi ascunzând mereu faptul că icoana copilăriei ei are în hambar un neamţ care plânge cu pozele unor copii bucălaţi în mâini şi le dă mamei şi fraţilor ei înfometaţi pâine şi conserve. Neamţul a fost omorât de ruşi în faţa lor peste f.puţin timp, mama nu mi-a povestit niciodată despre război precum îmi povesteau la şcoală, ea şi bunica îmi spuneau lucruri f. ciudate pentru un octombrel – nemţii erau buni, doar de la ei au primit pâine. Nemţii din poveştile ciudate şi pline de secrete din copilăria mea erau oameni simpli, părinţi sortiţi să moară în faţa copiilor care nu erau ai lor, într-un război pe care ei nu l-au decis.

Mama şi unchiul ne citeau mie şi bunicii serile de iarna, lângă sobă. Dar anume poveşti mama nu mi-a citit niciodată, poveştile ei şi ale bunicii erau f.neînţelese atunci, despre oameni necăjiţi, suferinzi, despre moşii mamei duşi în Siberia pentru ca aveau câteva oi. Poveşti despre oameni care nu aveau control asupra vieţii lor, despre culacii care nu erau decât nişte părinţi iubitori care se îngrijeau de ce o să pună pe masă în faţa copiilor …copii despre care eu ştiam de la şcoală că erau eroi dacă şi-au predat pe părinţii “trădători” de ţară…

Draga mea mamă încă nu ştie cât mă mândresc pentru că a trecut semeţ prin toate lucrurile cumplite din tinereţea ei şi pentru puterea de a pleca de la un bărbat f.violent, lăsând în Cazahstan o casă mare, construită cu vise de comsomolist încrezător şi femeie care îşi doreşte un cuib/familie. Scumpa mea mamă, nu ştie ce frică mi s-a făcut că aşi putea să nu reuşesc să-i spun ce mult îi datorez că m-a adus pe lume, asumându-şi să intre în gura târgului că mă creşte singură. Mama încă nu ştie de cât timp încerc să mă adun şi să-i spun ce mult o admir pentru că dă bani şi mâncare la cerşetori şi câini fără stăpân, ea care de atâtea ierni refuză să pună căminul şi trăieşte într-o casă fără încălzire şi aducând apă de la o fântână îndepărtată ca să nu plătească apa de la robinet. Ea strânge banii pe care îi primeşte de la mine pentru mâncare …şi îi adună pentru un cont bancar destinat copiilor mei, cât mă supăr şi cât mă emoţionez că este aşa.

Buna mea mamă se va bucura enorm să mă vadă în orăşelul ei din nord, să mergem împreună la medici, piaţă, să mai sfătuim, cum spune ea. Trebui să-i spun atâtea, dar nu o să-i spun câtă frică mi-e s-o pierd,  m-a educat curajoasă – cred că anume această calitate este cea mai importantă pe care o am de la ea. Am înţeles că atât timp cât suntem în şedinţe şi tot felul de adunări putem pierde unica şansă de a spune părinţilor cele mai importante lucruri. Azi, în timpul când eram la o prezentare de raport, unuia dintre participanţii la acea întrunire i-a murit tatăl… Am aflat numai seara şi în momentul când am vrut să-i scriu un e-mail cu condoleanţe s-a declanşat frica şi sentimentul de …irevocabil. Sunt sigură că acel coleg de sector ONG a fost un fiu bun şi a avut mult respect pentru părintele său, simt într-un fel durerea sa prin frica mea de a pierde legătura cu propria copilărie, dar ştiu că nu sunt cuvinte destule să susţină suficient când pierzi un părinte.

 

Comentarii

Copyright ©2008 Antonita Fonari. Toate drepturile rezervate.